Au vrut să-i dea Premiul Nobel pentru literatură, el a ales să fie ultimul kamikaze

Viața scriitorului japonez Yukio Mishima, pe adevăratul său nume Kimitake Hiraoka, este probabil chiar mai interesantă decât scrierile care i-au adus de trei ori nominalizarea la Premiul Nobel pentru literatură.

A scris romane, piese de teatru și povestiri, a fost actor în trei filme și manechin. A vrut să o ia de soție pe cea care urma să devină consoarta lui Akihito și actuala împărăteasă a Japoniei: Mai mult, dintr-un tânăr plăpând a devenit campion de arte marțiale printr-un efort de o tenacitate care i-a impresionat până și pe japonezi.

Născut în 1925, Mishima ar fi trebuit să plece pe front în cel de al doilea război mondial. Când a ajuns însă în fața comisiei de încorporare, era răcit și a avut inspirația să spună că e bolnav de TBC. A fost considerat inapt și lăsat la vatră. Deși a fost bucuros pe moment că nu a plecat pe front, remușcările l-au urmărit toată viața. În 1967 s-a înscris în forțele de apărare ale Japo

INCIDENTUL MISHIMA

Pe 25 noiembrie 1970, Mishima a renunțat la statutul său de superstar al literaturii mondiale și a plecat să-și înfrunte destinul, El și patru camarazi din Societatea Scutului au ocupat cu săbiile în mâini cartierul general al Comandamentului Estic al Forțelor de Autoapărare. L-au legat pe comandant de scaun. Cu un afiș deja pregătit, Mishima a ieșit pe balcon și s-a adresat timp de 10 minute celor o mie de soldați din garnizoană. Dar în fața lui nu se mai aflau trupele fanatice din timpul războiului. Militarii n-au dorit să sprijine lovitura de stat pentru a reda împăratului puterea de care se bucura înaintea capitulării în fața americanilor. Mishima a fost ironizat și fluierat, dar era pregătit pentru asta. A spus doar ”voi striga banzai pentru împărat”, amintind de ultimul strigăt al piloților kamikaze, în timp ce militarii încercau să se cațere în balcon. S-a întors în biroul care fusese baricadat de camarazii săi. Și-a făcut seppuku, urmat de Masakatsu Morita, cel care l-a decapitat conform ritualului. Un alt membru al grupului, Hyroyasu Koga, i-a dat lovitura de grație lui Morita.

Incidentul Mishima a declanșat un val uriaș de emoție în Japonia. Speriat de o posibilă reacție a americanilor, premierul de atunci al țării, Eisaku Sato, a declarat că probabil Mishima și-a ieșit din minți și că, dacă scopul era revizuirea constituției, scriitorul ar fi avut alte mijloace la dispoziție. Biograful, traducătorul și prietenul lui Mishima John Nathan susține însă că lovitura de stat a fost numai un pretext pentru sinuciderea rituală. Iar faptele par să-i dea dreptate. Mishima plănuise totul cu calm. Își făcuse un testament în care le lăsa bani celor trei supraviețuitori din Tatenokai care-l însoțiseră ca să-și poată angaja avocați și își luase rămas bun de la părinți chiar în ajunul sinuciderii.

...(citește mai departe pe evenimentulistoric.evz.ro)