Institutul „Matei Balș” a uitat să anunțe conducerea unui cămin de bătrâni că unul dintre aceștia e bolnav de Covid-19.
Un bătrân diagnosticat cu COVID-19 a stat cinci zile în căminul-focar din Sectorul 1 fără ca reprezentanții Institutului „Matei Balș" să informeze conducerea centrului că acesta a fost depistat pozitiv, potrivit Radio Europa Liberă.
„În această perioadă, el a interacționat cu alți rezidenți din cămin și cu personalul. Situația a fost descoperită după ce bătrânul a fost trimis la spital în cursul zilei de sâmbătă deoarece nu se simțea bine.
Lista erorilor comise de autorități în cazul căminului de bătrâni din Sectorul 1 unde a izbucnit un focar de COVID-19 continuă. Până în prezent, aproape 30 de persoane din acest cămin au ajuns în spital cu coronavirus. Situația poate exploda din nou din cauza unei neglijențe majore în comunicare făcută de spitalul „Matei Balș".
În cursul zilei de sâmbătă, un bătrân aflat în căminul din Sectorul 1 nu s-a simțit bine și a fost trimis cu ambulanța la spitalul „Matei Balș". S-a descoperit însă că persoana internată fusese depistată pozitiv cu COVID-19 încă de marți, dar fără ca acest lucru să fie comunicat și conducerii căminului din nordul Capitalei. Informația exista însă în baze de date a celor de la „Matei Balș", cei care au trimis marți către cămin lista cu rezidenții depistați pozitiv. Bătrânul a stat cinci zile în cămin la etajul al doilea, fără să existe vreo informare oficială că acesta are coronavirus.
Testarea în cămin s-a făcut în tranșe săptămâna trecută. Prima serie a fost pe 15 iulie, iar rezultatele au venit pe 17 iulie. Nouă cazuri au fost confirmate atunci, două infirmiere și șapte rezidenți de la primul etaj. Pe 18 iulie, au fost testați și rezidenții de la parter și de la etajul al doilea. Probele au fost procesate pe 19 iulie, iar rezultatele oficiale au venit pe 21 iulie. Printre cele 19 persoane descoperite pozitiv nu se afla însă și pacientul internat ieri.
„Am chemat salvarea pentru domnul din cămin și a fost dus la spitalul Matei Balș. De acolo au fost contactate asistentele din cămin și li s-a comunicat că domnul este pozitiv din data de 19 iulie. Am sunat eu la doamna doctor de la Matei Balș și mi-a confirmat că domnul apare în calculatoarele lor ca pozitiv din data de 19 iulie. Testele au fost făcute chiar la Matei Balș, am rugat să îmi trimită testul. El nu se afla pe lista primită pe 21 iulie cu rezultatele testării din 19 iulie. În această perioadă el a stat în cămin, a interacționat cu personalul. Cineva a uitat să îl treacă pe lista trimisă de Matei Balș către cămin. Eu am un mail cu rezultatele și nu se afla printre cei depistați pozitiv. Acum ne-au reproșat de ce se află în cămin, dar ei nu ne-au anunțat marți. E important cum funcționează sistemul. Nu ne-au comunicat nouă, dar nici nu a verificat nimeni că un pacient depistat pozitiv nu a ajuns în spital”, a declarat Iuliana Căpraru, directoarea căminului din Sectorul 1, pentru Europa Liberă.
Conducerea Institutului „Matei Balș” nu a putut să fie contactată pentru a explica cum s-a ajuns în această situație și de ce căminul nu a fost informat despre pacientul depistat pozitiv cu COVID-19.
Căminul din Sectorul 1 a fost retestat integral vineri după ce Europa Liberă a prezentat în exclusivitate cazul”, potrivit Radio Europa Liberă.