Astăzi se împlinesc 25 de ani de la primele alegeri libere după căderea Regimului Ceauşescu. Pe 20 mai 1990, Ion Iliescu câştiga alegerile prezidenţiale încă din primul tur cu un procent uriaş: 85%.
Iliescu i-a învins pe reprezentanţii celor două mari partide istorice. Ion Raţiu a candidat din partea PNŢCD, iar Radu Câmpeanu a fost candidatul PNL. Ziua de 20 mai 1990 a fost denumită “Duminica Orbului”. Acest lucru s-a datorat faptului că oamenii nu ştiau prea multe despre cei trei candidaţi, însă trăiau cu iluzia că, prin votul lor, puteau schimba soarta ţării. O dovadă în plus că s-a votat în “orb” a fost şi prezenţa masivă la urne, de peste 86%. Marele avantaj al lui Ion Iliescu a fost că a preluat puterea imediat după ce soţii Ceausescu au fost împuşcaţi, la Târgovişte, pe 25 decembrie 1989. Memorabil rămâne, însă, discursul lui Ion Iliescu, de pe 22 decembrie 1989, de la Televiziunea Română. Acesta a anunţat atunci înfiinţarea Frontului Salvării Naţionale (FSN) şi a dat lecţii de capitalism, deşi a fost un apropiat al soţilor Ceauşescu şi a ocupat funcţii înalte în timpul regimului comunist.
FSN a fost transformat în partida, lucru contestat de cele două mari partide istorice care au susţinut că acest lucru reprezintă “confiscarea revoluţiei”, lucru ce a determinat o manifestaţie puternică în Piaţa Universităţii. De asemenea, manifestanţii îi reproşau lui Ion Iliescu şi FSN şi o apropiere de fosta Securitate. Chiar dacă a câştigat detaşat alegerile din 1990, Ion Iliescu a fost contestat prin manifestaţii în Piaţa Universităţii şi după scrutinul din 20 mai 1990. Astfel, o bornă în istoria post-decembristă o reprezintă data de 13 iunie 1990. Piata Universităţii este evacuată în dimineaţa acestei zile. La această acţiune în forţă au participat şi 10.000 de mineri veniţi din Valea Jiului, aceasta fiind considerată o filă neagră în istoria recentă a României.
Rezultatele alegerilor din 20 mai 1990: - Ion Iliescu - Frontul Salvării Naţionale - 12.232.498 voturi - 85,07% - Radu Câmpeanu – Partidul Naţional Liberal - 1.529.188 voturi - 10,64% - Ion Raţiu - Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat - 617.007 voturi - 4,29%