Un american şi un rus au traversat oceanul Pacific în balon, din Japonia până în Mexic, reușind să doboare două recorduri: cel mai lung zbor cu un balon și cea mai lungă distanță străbătută în balon, informează AFP.
Troy Bradley şi Leonid Tiuhțaev cei doi au pornit în această aventură duminică, din Japonia. De altfel, ei au doborât încă de joi recordul de distanță, zburând peste 8.465 de kilometri în balon, iar până vineri după-amiaza, au petrecut peste 143 de ore în aer, în nacela balonului. Two Eagles, balonul lor cu aer cald conține un volum de 10.000 de metri cubi de heliu și are o autonomie de zbor de 10 zile.
"Misiunea s-a desfășurat incredibil de bine până în prezent. Avem condiții excelente de zbor", declara Troy Bradley într-o convorbire telefonică prin satelit. Cei au aterizat sâmbătă dimineață, la Baja California, Mexic.
Recordul de distanță, ce datează din 1981, a fost stabilit tot în urma unei traversări a Pacificului și este de 8.383 km. Recordul de timp petrecut în nacela unui balon a fost , până la acest zbor, de 137 de ore și a fost stabilit în 1978 de o echipă ce a traversat Atlanticul, relatează Agerpres.