S-au dus la un restaurant chinezesc din Virginia, SUA, pentru a petrece o seară liniştită, însă aceşti clienţi au avut parte de o surpriză extrem de neplăcută atunci când au primit nota de plată.
De fapt, întreaga seara a început prost. Chelnerul a adus un bol de orez pentru a servi patru persoane. Unul dintre clienţi şi-a exprimat nemulţumirea şi a cerut acestuia să fie serviţi fiecare în recipiente separate.
Se pare că acest lucru ar fi provocat tensiuni între clienţi şi ospătari, relatează mirror.co.uk. Iar atunci când au primit nota de plată, aceştia au observat că există câteva note la finalul ei. Pe prima era trecut: "Sunt un idiot în carouri", făcând referire la îmbrăcămintea acestora, apoi, mai jos, era scris: "Am un penis mic". Clienţii au fotografiat nota de plată şi au postat-o pe internet.
După ce clienţii au discutat incidentul cu managerul restaurantului, care şi-a cerut scuze, cei doi chelneri au fost sancţionaţi. Deşi aceştia au explicat că nu a fost decât o glumă, managerul a precizat că cei doi nu sunt la prima abatere. Mai mult, clienţii au primit un card de cumpărături de 20 de dolari.