Au rămas cei mai buni! X Factor şi-a desemnat semifinaliştii

Au fost 600, au rămas 260, iar dintre aceştia au fost selectaţi 24 cei mai buni, semifinaliştii emisiunii X Factor.

Telespectatorii au urmărit evoluţia concurenţilor în tabăra de pregătire, emisiunea difuzată de postul Antena 1 situându-se pe primul loc în clasamentul audienţelor atât la nivelul targetului comercial al Antenei 1, cât şi în rândul publicului din mediul urban. 1.033.000 de telespectatori din mediul urban, urmăreau în minutul de aur, la 22.15, X  Factor, emisiunea înregistrând un vârf de audienţă de 8.9% rating şi 21.6% cotă de piaţă. În cadrul ediţiei de ieri X Factor, au fost difuzate imagini din timpul taberei de pregătire, trei zile în care concurenţii au trecut prin diverse probe şi eliminări. Pentru că X Factor nu caută doar o voce bună, ci un artist complet, tabăra de pregătire a testat şi aptitudinile concurenţilor în materie de dans. Pe parcursul acestor zile, ei au avut de depăşit multe teste, însă nu înainte de a fi antrenaţi de cei mai buni specialişti: Crina Mardare şi Tonkins Anderson. Alături de concurenţi, nu au fost doar îndrumătorii sau juraţii, ci şi cei doi prezentatori, Răzvan şi Dani.  După selecţia realizată de cei trei juraţi ai emisiunii, Adrian Sînă, Paula Seling şi Mihai Morar în colaborare cu cei doi specialişti invitaţi, Crina Mardare şi Tonkins Anderson, următoarele nume au trecut în semifinala concursului X Factor: 1. Adrian Nour este actor şi tocmai când se gândea să încheie socotelile cu muzica, a auzit de X Factor. Tânărul de 30 de ani a venit la audiţii în Bucureşti, unde a reuşit să impresioneze juriul cântând  rock. Prestaţia sa l-a făcut pe Mihai Morar să afirme: "Există o mare posibilitate să se fi născut un star rock". Adrian a trecut cu bine şi de probele din tabăra de pregătire şi va merge mai departe în cea de-a treia etapă a show-ului. 2. Alin Văduva are 25 de ani, a venit la audiţii în Constanţa şi a reuşit cu vocea şi look-ul său să impresioneze nu doar juriul, ci şi sala plină ochi. Tânărul despre care Mihai Morar a spus că el "crede că este un artist cu mii de discuri vândute în străinătate", a interpretat la audiţii piesele "I need a dollar" şi "Feeling good", reuşind să obţină  nu doar 3 de Da din partea juraţilor X Factor, ci şi votul publicului. 3. Andrei Bălăceanu are 25 de ani, locuieşte în Braşov şi cântă la trompetă de la 10 ani.  Interpretăre vocală face de doar câţiva ani, dar asta nu l-a împiedicat să cânte dumnezeieşte melodia lui Florin Chilian, "Zece" şi să se califice în tabăra de pregătire. Aici a confirmat că merită să meargă şi mai departe, astfel că ne vom revedea cu el şi în Grupele Judecătorilor. 4. Andrei Leonte are 21 de ani, este din Iaşi, dar studiază în Bucureşti. Andrei s-a făcut remarcat încă de la audiţii când a cântat aproape fără grşeală piesa trupei The Script, "The man who can't be moved", venind pe scenă cu poza lui Natalie Portman şi recunoscând cu sinceritate că a ales această piesa pentru că ar putea face şi el pentru o fată ceea ce versurile melodiei spun. 5. Trupa Argessis este formată din surorile Elena şi Emanuela Popescu. Surorile din Costeşti au venit la audiţii în Bucureşti unde au interpretat melodia lui Celine Dion şi Barbara Streisand "Tell Him", făcându-l pe Adrian Sînă să afirme "Sunteţi cea mai bună formaţie de fete din România". Surorile au reuşit să treacă şi de probele din tabăra de pregătire şi le vom vedea mai departe la  următoarea etapă: Grupele Judecătorilor. 6. Bianca Purcărea este din Buzău, are 18 ani şi, în ciuda vocii puternice, a lăsat juriul şi publicul cu gura căscată interpretând la audiţii o melodie cu o sensibilitate aparte: Canco de mar. Tânăra a făcut parte din trupa de backing vocals ce i-a însoţit pe Paula şi Ovi la Eurovision, a participat la mai multe festivaluri din ţară şi străinătate şi a fost în seara show-ului preferata celor mai mulţi fani X Factor de pe Facebook. 7. Bogdan Medvedi are 19 ani şi este originar din Republica Moldova. S-a mutat de câţiva ani în România şi a venit la audiţiile din Iaşi. Provine dintr-o familie în care muzica e mai mult decât o pasiune,  părinţii lui cântând jazz.  Deşi a jucat fotbal de performanţă, Bogdan a ales muzica. Tânărul a impresionat juriul cu una dintre melodiile lui Bruno Mars. 8. Cristian Parmac este şomer şi îşi câştiga existenţa cântând în diverse baruri şi cluburi. A venit la audiţiile din Constanţa şi s-a făcut remarcat  interpretând o melodie din repertoriul lui Mika. Juraţii au pariat pe el şi nu s-au înşelat, tânărul repetând figura frumoasă de la audiţii şi în tabăra de pregătire, asigurându-şi astfel un loc în următoarea etapă a show-ului. 9. Cristina Dobrescu are 18 ani şi a fost, cu siguranţă, una dintre surprizele audiţiilor. Deşi este studentă la Jurnalism, este agent de asigurări în Constanţa. Ea a cântat melodia celor de la AC/DC, "You shook me all night long", fâcând o "treabă murdară", după aprecierea lui Mihai Morar.  10. David Todoran are 28 de ani şi a venit la audiţiile din Cluj. A fost printre ultimii concurenţi prezentaţi în concurs, dar s-a făcut remarcat  cu melodia deloc uşoara a trupei King of Leon, "Sex on Fire". Vocea sa bună, dar şi energia debordantă de care a dat dovadă pe scenă, l-a propulsat în tabăra de pregătire, unde s-a descurcat la fel de bine încât să se numere printre semifinalişti. 11. Duo Voice a fost printre priemele trupe care s-au făcut remarcate la X Factor.  Elena Huţu şi Sicilea Marcus au cântat la audiţii "I'll be there",melodia lui Mariah Carrey si Trey Lorenz şi l-au făcut pe Morar să spuna "X Factor va vrea". Cu toate acestea, ochiul critic al lui Adrian Sînă a observat că Elena nu se ridică la acelaşi nivel de pregătire ca şi colegul său, însă le-a dat şansa să arate că pot mai mult la Bootcamp.  În tabăra de pregătire, Elena a fost surpriza plăcută. Cei doi au reuşit să treacă şi de proba de coregrafie şi se numără printre semifinalişti. 12. Diana Hetea este una dintre concurentele care are şanse să câştige X Factor. Are 32 de ani şi a venit la X Factor convinsă că niciodată nu este prea târziu să îţi îndeplineşti visul.  A ales să cânte la audiţii melodia No One, a Aliciei Keys şi a făcut-o pe Paula  Seling să  recunoască că nu mai are ce să o înveţe pe frumoasa bănăţeancă, iar pe Adrian Sînă să îi ceară un autograf. 13. Irina Florea are 16 ani, dar o voce foarte puternică. Tânăra din Jimbolia a venit la audiţii în Timişoara şi a convins juriul că merită să meargă mai departe cântând "This boots are made for walking".  Telespectatorii au fost şi ei impresionaţi de Irina, prestaţia ei din emisiune făcând în mai puţin de o săptămână 50.000 de vizualizări pe site-ul emisiunii şi pe Youtube. 14. Iulian Vasile a demonstrat încă o dată că aparenţele înşală. Tânărul cu look de lăutar, a uimit  juriul, prezentatorii, publicul din sală şi telespectatorii cu abordarea sa originală asupra piesei "I feel good", dar şi cu dezinvoltura sa de pe scenă. Pus să cânte la tabăra de pregătire "Save tonghit", Iulian s-a descurcat suficient de bine încât să  treacă în etapa următoare. 15. Trupa "Just us", formată din cinci constănţeni cu voci puternice a impresionat la prima urcare pe scenă nu doar juriul, ci şi fanii  X Factor de pe Facebook care şi-au exprimat dorinţa de a-i vedea pe cei cinci printre finalişti. 16. One Way: Mihaela Nechita şi Andrei Bordianu formează la X Factor trupa One Way, iar în viaţa reală un cuplu. Au venit la audiţiile din Iaşi şi au făcut publicul să le acorde şansa de a evolua la Bootcamp. S-au descurcat bine şi acum se pregătesc de cea de-a treia etapa, 17. Ovidiu Nae a venit la X Factor încrezător că poate câştiga. Nu îl recomandă doar vocea, ci şi felul în care dansează, iar de asta i-a convins pe deplin pe juraţi la Tabăra de pregătire. Tânărul nu este la prima experienţă pe o scenă. A cântat cu Lili Sandu, dar şi într-o trupă. 18. Sânziana Niculae Sânziana are 17 ani şi o voce aproape identică cu a Shakirei. De altfel, a şi fost supra numită Shakira de România, însă pentru că X Factor caută un artist original, Sânziana a decis să se detaşeze de asocierea cu Shakira şi să interpreteze melodia lui Anouk, "Nobady's wife".  A cântat senzaţional pe scena de la audiţii astfel că a ajuns la Bootcamp unde a trebuit să demonstreze nu doar că poate cânta fără cusur, ci şi că ştie să denseze. A făcut-o şi astfel o vom vedea şi pe ea la Grupele Judecătorilor. 19. Trupa T&L a fost cu siguranţă cea mai exotică apariţie de la X Factor. Nigerianul Gabriel Uche şi  frumoasa Larisa Ciortan au venit la audiţiile din Constanţa şi a făcut juriu să parieze pe ei. În vreme ce tânăra are o afinitate pentru muzica pop, Gabriel este un fan al rap-ului.  Experienţele fetei într-ale muzicii sunt mai vechi, ea participând chiar la X Factor UK. 20. Valentin Alexiu s-a numărat printre cei mai curajoşi concurenţi de la X Factor. Este ieşean, are 43 de ani şi studii muzicale. A ales să cânte  la audiţii "I just called to say I love you", iar în tabăra de pregătire s-a numărat printre cei care, în ciuda vârstei, nu au avut prea mari probleme nici cu limba engleză, nici cu interpretarea melodiei "Save Tonight". 21. Refresh: Puscaşu Cornel şi Ungurianu Andrei formează trupa Refresh. Tinerii s-au prezentat la audiţiile din Bucureşti, unde nu au reuşit să impresioneze prea tare juriul, dar au strâns numărul necesar de voturi pentru a merge mai departe.  Şansa primită a fost de bun augur, căci la bootcamp s-au reabilitat şi au reuşit să se califice pentru etapa a treia. 22. X treme este o trupă formată de membrii juriului. Prestaţiile Ligiei Moldovan, Oanei Sârbu şi Ralucăi Apostol nu i-au convins pe juraţi că merită să treacă  ficare mai departe, însă au avut încredere în potenţialul lor şi au speculat absenţa trupelor feminine pe piaţa muzicală din România. Astfel, membrii juriului le-au porpus celor trei să facă o trupa, iar ele au acceptat. Le vom vedea mai departe în cea de-a treia etapă. 23. Tania  Kramar are doar 17 ani,  dar aproape jumătate din ei i-a petrecut luând lecţii de canto.  Cu toate că îşi doreşte să ajungă medic, juraţii X Factor au alte planuri pentru ea, din moment ce au selectat-o pentru următoarea etapă din show. Deşi Paula Seling nu a considerat-o pregătită pentru acest show în faza audiţiilor, Tania a demonstrat la tabăra de pregătire că a meritat o a doua şansă. 24. Ionuţ Constantin,  Vasi Bistrae şi Kevin Magalhaes au fost şi ei reuniţi de juriul X Factor, asemeni fetelor de la X Treme. Vocile lor bune i-au făcut pe juraţi să le mai acorde o şans astfel că le+au propus să formeze o trupă şi să meargă mai departe în cea de-a treia etapă. Rămâne de văzut daca se vor acomoda unii cu ceilalţi şi dacă vor reuşi să ajungă în gale.