Două femei din Constanța sunt cercetate penal pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor după ce s-a aflat că, fiind confirmate pozitiv la testul de COVID-19, au luat taxiul pentru a ajunge la Spitalul de Boli Infecțioase în vederea internării.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța cercetează împrejurările în care ”două persoane cărora le-a fost comunicat că sunt confirmate cu COVID19, s-au deplasat la sediul unității spitalicești cu un taxi, încălcând astfel măsurile de carantină”.
Infracțiunea de care cele două persoane se fac vinovate este de zădărnicirea combaterii bolilor. Ele au fost identificate în urma sesizării din oficiu a poliției. O femeie, de 32 de ani, aflată în izolare la domiciliu, fiind nora primului decedat din cauza noului coronavirus, din Constanța, a fost anunțată marți, 7 aprilie, în jurul orei 21,00 că rezultatul testului pentru COVID 19 a ieșit pozitiv.
Medicii i-au spus să aștepte izoleta pentru a fi transportată la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. În loc să se conformeze, femeia și-a luat o verișoară, de 19 ani, cu care locuiește în aceeași casă, și, împreună, au luat un taxi, ajungând astfel la spital unde, amândouă, au rămas internate. Când au fost căutate, la domiciliu, de cadrele medicale venite cu izoleta, li s-a spus că au plecat de acasă. Ulterior, femeile au confirmat că au ajuns cu taxiul, fără a cunoaște însă firma sau numărul mașinii care le-a transportat.