În ceea ce priveşte aspectul fizic, atât celebrităţile de peste hotare, dar şi cele autohtone ar plăti oricât să arate cât mai bine în lumina reflectoarelor. Fie că e vorba de operaţii estetice, atât la faţă, cât şi pe corp, extirparea coastelor pentru obţinerea unei talii foarte subţiti sau doar mici ajustări, intervenţiile chirurgicale nu mai sunt demult un subiect tabu printre divele de pe covorul roşu.
Ce se întâmplă însă atunci când planul de acasă nu se potriveşte cu cel... de pe masa de operaţie? De-a lungul timpului, numeroase vedete cunoscute pretutindeni în lume au fost surprinse de aparatul foto în ipostaze în care mai mult ca sigur nu şi-ar fi dorit să apară vreodată, rezultatele intervenţiilor chirurgicale nefiind cel sperat, ilustrate în imagini pe care vi le prezentăm în galeria foto de mai sus.