Un tribunal din Franța s-a opus ca doi părinți să-și boteze copilul Nutella.
Părinții voiau s-o numească Nutella. Până la urmă îi vor spune Ella. Aceasta pentru că un tribunal din Valenciennes le-a refuzat acestora dreptul de a-i pune copilului numele celebrei creme de ciocolată cu alune, scrie La Voix du Nord.
Cum părinții nu au participat la ședința care a avut loc la sfârșitul lui noiembrie, judecătorul a decis singur ca fetița să se numească Ella. El a apreciat că Nutella ar fi fost un nume contrar interesului fetiței, deoarece risca să atragă batjocuri și ironii.
Tribunalul fusese sesizat în legătură cu numele fetiței de către ofițerul de stare civilă, la sfârșitul lui septembrie.
Într-un caz asemănător, părinții doreau să-și boteze fetița Fraise (Căpșuna), dar judecătorul a crezut de cuviință să-i schimbe numele în Fraisine, un prenume destul de folosit în secolul 19.