De 30 de ani încoace, de când sunt alegeri, hai să le spunem, libere, în România, după fiecare scrutin se iscă furtuni. Acuzaţii, demisii, negocieri şi împrieteniri între cei care până mai ieri se scuipaseră şi se înjuraseră în campanie. Apoi, după formarea majorităţii, scandal pe împărţitul posturilor. Al ciolanului cum ar veni.
Nici alegerile de anul acesta nu fac excepţie. Înainte încă de a se da rezultatul oficial, pe baza sondajelor sociologice făcute la ieşirea de la urne, preşedintele Iohannis, cel mai înverşunat agent electoral al PNL, anunţa că majoritatea care v-a conduce România va fi formată din PNL şi USR-Plus. N-a mai contat că echipa agentului electoral de la Cotroceni, a pierdut confruntarea şi a ieşit pe locul al doilea. Majoritatea a fost stabilită dinainte şi gata. Numai că şi în interiorul acestei majorităţi, ieşită de sub pulpana paltonului lui Iohannis, precum Dostoievski spunea despre clasicii ruşi, că toţi se trag din „Mantaua” lui Gogol, a început deja cafteala şi datul la gioale pentru ministere. La rându-i, UDMR, obligatoriu viitor aliat şi el, stă tăcut, să vadă dacă-i convin ciozvârtele care rămân după încăierare. Dacă nu, va mai urma o cafteală.
În focul acestei tevaturi, în care se fac fel şi fel de clacule, ca la Naţionala de Fotbal a României, care nu mai e în stare să câştige un meci, dar îşi face calcule de calificare: poate fac egal adversarii din grupă, poate nu cumva nu se mai joacă un meci pe motiv de coronavirus şi câştigăm cu 3-0, sau poate cade, Doamne fereşte, careva cu avionul şi nu mai avem cu cine juca, analiştii politici au uitat un lucru. Un lucru, cred eu, esenţial.
Prezenţa la vot. Sau, mai corect spus, absenţa la vot. Nu mai puţin de 70 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot, nu s-au dus să-şi exercite acest drept constituţional fundamental.
S-au încercat tot felul de explicaţii pentru acest grad uriaş de absenteism. Mai întâi au fost debitate argumentele clasice: popor inconsştient, fără simţ civic, needucat politic, votează alţii pentru viitorul tău etc, etc, etc. Le-am auzit de atâtea ori.
Au urmat argumentele adaptate momentului. Ba că a fost teama de coronavirus. (Dacă-i aşa, de ce la locale s-au prezentat la urne mult mai mulţi alegători? Că şi atunci bântuia virusul.). Ba că a fost şi zi de sărbătoare, Moş Nicolae şi alegătorul a preferat să stea acasă, la un şpriţ cu sărbătoriţii, decât să bată drumul pe zloată până la secţia de votare. Şi încă multe alte explicaţii din acestea, una mai imbecilă decât alta.
Adevărul însă, pe care politicienii nu-l vor recunoaşte în veci, este cu totul altul. Oamenii nu au ieşit la vot în număr tât de mare, în semn de protest. Mai exact, să arate că nu au pe cine vota. Că s-au săturat de aceleaşi minciuni şi de aceeaşi semianalfabeţi care vin în Parlament în tenişi şi o gecuţă de foaie de ceapă şi în două luni sunt milionari în euro. Unde mai pui că tot în două luni îşi iau bacalaureatul, fac trei facultăţi şi dau două doctorate.
Prin absenţa lor de la urne, de fapt românii au dat un vot de blam acestei clase politice care se tot reformează de atâţia ani, dar pe liste apar aceleaşi şi aceleaşi figuri.
Am susţinut aici, în evz.ro, că ar merita să ne gândim din nou la acel vestit Punct 8 din Declaraţia de la Timişoara, din anii 90. Şi să-l adaptăm la zilele noastre. Adică, să existe pe buletinele de vot şi o căsuţă în care să scrie „Nimeni”. Iar dacă majoritatea alegătorilor pune ştampila acolo, scrutinul să fie invalidat şi repetat. Iar cei care s-au aflat pe listele anulate de votul popular, să mai stea şi pe acasă două sau trei legislaturi. Să nu mai aibă voie să candideze. Că nu plac la popor.
Altfel, ne vom confrunta cu un absenteism din ce în ce mai mare.
Şi parcă n-am vrea să ajungem la situaţia absurdă în care să iasă la vot numai cei care candidează, să se autovoteze şi apoi să zică în Parlament că reprezintă poporul.