Astăzi au început evaluările iniţiale ale elevilor din clasele II-XII, în urma cărora şcolarii, dar şi părinţii şi profesorii lor, vor afla care este nivelul real de cunoştinţe acumulate până în prezent.
Precedate de două săptămâni de recapitulări, testele se vor susţine la toate disciplinele de studiu şi vor evalua cunoştinţele şi competenţele pe care elevii le-au dobândit în anii anteriori. Rezultatele nu vor fi făcute publice "Notele nu vor fi trecute în catalog, ele vor reprezenta un reper, pe de o parte, pentru profesorul de la clasă, pentru a putea să-şi organizeze activitatea la clasă pe anul acesta şcolar în funcţie de rezultate. Totodată, va fi informat fiecare părinte în parte, nu se vor face publice rezultatele acestor evaluări iniţiale", a declarat inspectorul şcolar general al capitalei, Cristian Alexandrescu, citat de Agerpres. Rezultatele finale vor fi puse la dispoziţia şcolarilor şi părinţilor lor în termen de două săptămâni. O altă sesiune de evaluări, ce va testa cunoştinţele dobândite în anul şcolar 2011-2012, va avea loc la sfârşitul celui de-al doilea semestru.