O fetiţă din Indonezia a ajuns în braţele familiei după ce a fost căutată timp de 10 ani. Fetiţa a fost pierdută în anul 2004, după tsunamiul care a lovit Indonezia.
Raudhatul Jannah avea numai patru ani când a fost separată de familia ei. În timpul tsunamiului, se ţnea de o bucată de lemn, însă a fost luată de ape, împreună cu fratele ei, care avea şapte ani. Părinţii şi-au căutat în disperare copiii, însă au renunţat după o lună, fiind convinşi că amândoi au fost ucişi de ape.
La 10 ani distanţă de la tragedie, un unchi a văzut pe stradă o fată care semăna cu nepoata sa, aşa că a alertat întreaga familie. După mai multe investigaţii, a aflat că aceasta locuia în Blangpidie, un oraş din regiunea Aceh. Părinţii au vizitat-o şi au fost convinşi din prima clipă că fata este copilul lor. Au aflat că, după ce a fost luate de ape, a ajuns pe nişte insule din sudul provinciei. Acolo, Jannah a fost găsită de un pescar, a cărui mama a crescut-o în tot acest timp. Fetiţa a primit şi un alt nume: Weni.
"Eu şi soţul meu suntem foarte fericiţi. Îi mulţumim lui Dumnezeu că ne-am reîntâlnit cu copilul nostru la 10 ani de când am fost separaţi. Când am văzut-o, inima mi-a bătut foarte repede. Am îmbrăţişat-o şi ea a făcut acelaşi lucru", a declarat mama fetei, potrivit Daily Mail.
Femeia a declarat că este dispusă să facă teste ADN, pentru a dovedi că fata este a ei, însă a mărturisit că a fost convinsă de acest lucru de cum a văzut-o. Părinţii intenţionează acum să călătorească pe insulele unde a ajuns Jannah, după tsunami, pentru a-l căuta şi pe cel de-al doilea copil dispărut, care acum are 17 ani.