Au furat 10.000 de lei dintr-o maşină

Trei bărbaţi au fost prinşi de poliţiştii din Vâlcea, pe autostrada Bucureşti – Piteşti, în timp ce încercau să fugă cu 10.000 de lei, pe care i-au furat dintr-o maşină din Râmnicu Vâlcea.

În jurul prânzului, Alin Crioveanu, în vârstă de 39 de ani, a scos 10.000 de lei de la bancă, iar în drum spre casă s-a oprit la un magazin pentru a face cumpărături.

„A lăsat maşina deschisă, iar cei trei indivizi care îl urmăreau încă de la bancă au luat banii şi au fugit. Au fost prinşi pe autostradă, la km 116”, afirmă inspectorul Diana Smărăndoiu, purtător de cuvânt Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea.

Cei trei urmează să fie aduşi la Râmnicu Vâlcea pentru audieri.