Cine spune că justiţia nu-şi face treaba în România, ar trebui să se mai gândească o dată. Mai mulţi oameni de afaceri, care au făcut averi colosale încă din anii ’90, au fost condamnaţi, definitiv sau nu, pentru diverse infracţiuni.
Cel mai bogat român condamnat de judecători este Ioan Niculaie, cu o avere estimată în TOP 300 Capital la peste 1 miliard euro, care a primit doi ani şi şase luni de închisoare în dosarul în care este acuzat de finanțarea candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2009, Mircea Geoană.
Ultimul dintr-o lungă serie este Ovidiu Tender, cu o avere estimată la peste jumătate de miliard de euro. El a primit sentinţa definitivă în dosarul în care, alături de Marian Iancu, ar fi preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti, societate pe care ar fi prejudiciat-o cu aproape un miliard şi jumătate de lei. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au fixat data verdictului cu exact o zi înainte să se prescrie fapta de înşelăciune de care este acuzat omul de afaceri Ovidiu Tender. Ovidiu Tender a fost condamnat, în 2014, în primă instanţă, la 11 ani şi patru luni de închisoare. În acelaşi dosar, omul de afaceri Marian Iancu a fost condamnat la 13 ani şi opt luni de închisoare.
Gruia Stoica are o avere estimată la peste 400 milioane de euro. Milionarul a fost condamnat la patru ani de închisoare şi trei ani interzicerea unor drepturi, pentru cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar avocatul Doru Boştină primind o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru trafic de influenţă, sentinţa nefiind definitivă.
Dan Adamescu împreuna cu familia ar avea o avere de peste 400 milioane de euro. Curtea de Apel București l-a condamnat, pe 2 ianuarie 2015, la patru ani si patru luni de inchisoare cu executare si trei ani interdictia unor drepturi, printre care si dreptul de a fi director si administrator al unei societati sau de a coordona societati comerciale, in tara sau in strainatate. Milionarul a fost găsit vinovat pentru faptele de coruptie. Decizia nu este definitivă.
Poate cel mai cunoscut om de afaceri căruia i s-au pus cătuşele este George Becali, cu o avere estimată în TOP 300 Capital la peste 300 milioane euro. El a fost condamnat, în 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MapN.
Un alt nume greu este cel al lui George Copos, cu o avere estimată la peste 150 milioane de euro. Tribunalul Bucureşti l-a condamnat în 2014 la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română.
Sorin Ovidiu Vîntu este celebru pentru averea colosală dobândită încă din anii 90, iar la un moment dat era considerat cel mai influent om de afaceri din România. El a primit mai multe condamnări din partea judecătorilor, ultima fiind de şase ani şi patru luni de închisoare, în dosarul devalizării Fondului Naţional de Investiţii (FNI), decizia nefiind definitivă. Averea sa este estimată la aproape 100 milioane euro.