Un bărbat în vârstă de 54 de ani a ”înviat” la morga unui spital din Brazilia la două ore după ce fusese declarat mort.
Bărbatul, bolnav de cancer, fusese dus la spital în urma unor probleme respiratorii. Echipa de medici care i-a acordat îngrijiri a informat rudele că pacientul a murit după ce a suferit două stopuri cardiace.
Doctorii au semnat actul de deces şi au trimis corpul la morgă. Însă personalul de la morgă a sesizat, după două ore, că decedatul mişcă.
Mama brazilianului a declarat că este vorba de un miracol, dovadă că rugăciunile ei au fost ascultate.