În secolul XIX, paranoia sau isteria nu erau privite, ca în prezent, ca fiind nişte vulnerabilităţi de personalitate sau simptome ale unor afecţiuni mai ample, ci erau considerate nişte boli în sine, iar singura soluţie era, uneori, închiderea “bolnavilor” într-un spital de nebuni.
Până în anii 1800, psihiatria s-a transformat într-o specializare medicală de sine stătătoare, iar tratamentele au devenit mult mai umane şi stabilite pe baza unor studii clinice.
West Riding Pauper Lunatic Asylum din Marea Britanie, unde au fost realizate fotografiile din GALERIA de mai sus, a fost un prim exemplu de spital de nebuni care a tratat bolnavii altfel decât se obişnuia până atunci.
Cu toate acestea, cele mai multe dintre spitalele vremii, inclusiv cel de mai sus, erau departe de a fi nişte locuri în care bolnavii aveau şansa de a duce o viaţă decentă şi de a fi trataţi ca nişte fiinţe umane. Având drept scop izolarea totală a pacienţilor faţă de restul societăţii, spitalul era auto-suficient, cu propria brutărie, măcelărie, magazine şi spălătorie, dar şi cu vaste terenuri unde bolnavii care puteau munci erau obligaţi să lucreze în timpul zilei.
Spitalul a fost închis în 1995 şi transformat în bloc cu apartamente.
Aflaţi, din GALERIA FOTO de mai sus, cum arătau bolnavii dintr-un spital de nebuni în 1869.