Sub o fostă berărie germană din New York, arheologii au descoperit, alături de o colecţie de 150 de sticle cu băuturi alcoolice, un mic flacon, datând in secolul al XIX-lea
Flacon care conţinea un aşa-zis „elixir pentru prelungirea vieţii”. Astfel, un grup de oameni de ştiinţă germani a tradus reţeta şi a identificat componentele licorii, dintre care unele au într-adevăr efecte medicale foarte benefice.
Au un sens
Printre ingrediente se numără: aloe (cu proprietăţi antiinflamatoare), rubarbă, genţiană, curcuma albă, şofran, precum şi alcool obţinut din cereale. Potrivit descoperă.ro, reţeta se găseşte pe DNAInfo. Multe dintre ingredientele identificate sunt corelate cu o digestie bună, spune un specialist în medicină herbală. „Aşadar, lucrurile au un sens”, au afirmat reprezentanţii Chrysalis Archaeological Consultants (compania care supraveghează excavaţile arheologice) pe blogul organizaţiei.