Cumătrul lui Adrian Corduneanu s-a filmat în fața Poliției, în timp ce cere scuze de la liderii Clanului Sportivilor.
Interlopul John Smith, de la care a plecat scandalul între clanul Sportivilor și clanul Corduneanu a postat un videoclip în care își cere scuze de la frații Preda, scrie bzi.ro. Ceva însă nu a mers și așa s-a ajuns la atacul de la Iași. Smith spune că au fost niște neînțelegeri între el și Adrian Preda, din cauza unui club de MMA.
„Eu l-am cunoscut ca sportiv, n-am spus niciodată că sunt la valoarea lui, fiecare cu valoarea lui în domeniul sportului. Nu m-am pretins vreodată ca fiind la nivelul lui și nici nu o să o fac. Totul a fost spus la nervi. Îi urez mult succes lui Adi, lui Eugen, le port respectul. Și ei ar trebui să mi-l poarte mie, că așa e frumos.
Vă urez numai bine, băieți, și să ne purtăm fiecare grijile noastre. Numai bine", a încheiat John Smith. Pe acest subiect s-au făcut foarte multe filmulețe. Interlopii și-au transmis mesaje online, însă, membrii clanului Sportivilor nu s-au mulțumit cu atât și au pus la cale un plan de răzbunare.
Pe 30 septembrie 2019, la ora 1:31, Poliția a fost sesizată prin numărul 112 de către Georgeta Corduneanu. Aceasta le-a spus polițiștilor că persoane necunoscute au incendiat poarta de acces în curtea casei din satul Dancu. Pe 22 octombrie au fost puse în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și orașul Chitila.
La acele adrese se aflau persoane bănuite de comiterea faptei. Ulterior, au fost emise mandate de aducere pe numele suspecților. În aceeași zi, s-a dispus reținerea a patru persoane, în calitate de suspecți, pentru 24 de ore. Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași a dispus miercuri punerea în mișcare a acțiunii penale față de un inculpat pentru instigare la distrugere. Față de ceilalți trei inculpați s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru distrugere.