Un cuplu de britanici a câştigat, în anul 2005, premiul cel mare la loteria EuroMillion, în valoare de aproximativ 12 milioane de dolari. Bărbatul de 73 de ani primeşte, însă, şi ajutor social de la stat, în valoare de 700 de euro.
Mick O'Shea (73 de ani), fost constructor, primeşte, din anul 1996, un ajutor de la stat în valoare de 700 de euro, acordat persoanelor cu dizabilităţi. Acesta are probleme cu vederea şi artrită. În anul 2005, a câştigat, împreună cu soţia sa, Jeana, marele premiu la loteria EuroMillon, în valoare de aproximativ 12 milioane de euro. Chiar şi cu această sumă impresionantă în conturi, britanicul a continuat să primească de la stat ajutorul respectiv şi susţine că este dreptul său să primească aceşti bani, scrie publicaţia "The Sun".
"Suntem îndreptăţiţi la acest ajutor. Soţul meu are probleme cu vederea şi are artrită. Recent, a avut nevoie de o operaţie de înlocuire de şold", a mai spus soţia acestuia, Jeana. În plus, Mick O'Shea primeşte de la stat, odată la trei ani, o maşină pentru persoanele cu handicap, o măsură socială din programul de mobilitate pentru britanicii cu astfel de probleme. Cuplul locuieşte şi astăzi în casa pe care şi-au luat-o, în 1977, cu 5.000 de lire. Astăzi, proprietatea valorează 190.000 de lire (aproximativ 226.000 de euro, la cursul valutar de astăzi).
Jurnaliştii de la ziarul "The Sun" mai scriu că cei doi britanici milionari obişnuiesc să plece în vacanţă de câteva ori pe an, destinaţiile preferate fiind Australia, Canada şi Alaska.