Au ajuns la spital după ce au făcut baie la ştrand

Mai mulţi copii au ajuns la spital, cu intoxicaţii, posibil cu clor, după ce au făcut baie duminică în ştrandul de la Reghin. Primele controale ale Direcţiei de Sănătate Publică Mureş arată că valorile clorului în apa din bazine se încadrează în limitele normale.

“Iniţial, 15 persoane, cu vârste cuprinse între 4 şi 21 de ani, au prezentat semne uşoare de intoxicare. Încă de aseară starea lor a fost bună, iar cei internaţi la Târgu Mureş au fost externaţi. Mai sunt în Spitalul Reghin câţiva copii, care vor rămâne internaţi până azi la orele amiezii, dar nu pentru că ar avea probleme de sănătate, ci pentru că protocolul cere ca aceştia să fie supravegheaţi 24 de ore. Aseară am vorbit cu părinţii copiilor internaţi şi au spus că toţi prezentau forme uşoare de intoxicaţii, care s-au manifestat prin tuse, iritaţii, iar în unele cazuri vărsături. Faptul că toţi copiii au fost aduşi de la Târgu Mureş confirmă faptul că nu e niciun caz grav", a declarat, pentru Agerpres, primarul din Reghin, Andras Nagy. DSP Mureş recomandă interzicerea utilizării bazinelor Direcţia de Sănătate Publică Mureş a anunţat că în urma analizelor efectuate la cele patru bazine de la ştrandul Reghin, rezultatele se încadrează în valorile normale.

“Primele rezultate ale determinării valorilor clorului rezidual liber din probele recoltate ieri s-au încadrat în valorile normale", susţine DSP Mureş printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, s-a recomandat interzicerea utilizării de către public a bazinelor din Reghin, iar pentru siguranţa populaţiei reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică se vor deplasa şi luni la faţa locului pentru a recolta noi probe de apă, dar şi pentru a verifica respectarea normelor igienico-sanitare.