De ruşinea vecinilor o familie decide să-şi renege fiica. De ce a recurs la acest gest atât de radical

Câştigătoare a medaliei de argint la Jocurile Asiatice, Dutee Chand a relatat povestea sa de iubire. Mesajul său a făcut înconjurul lumii, dar în localitatea şi în casa părintească, tânăra s-a lovit ca de un zid, notează BBC.

Atleta are 23  de ani şi în afara faptului că este cea mai rapidă alergătoare din India este şi prima atletă care iese din tipare datorită orientării sexuale.

Membrii familiei au repudiat-o imediat, obligând-o să părăsească localitatea unde s-a născut şi a crescut. Mama sa spune că şi-a sprijinit mereu fata în cariera atletică, cu toate greutăţile economice ale familiei, dar, în acelaşi timp, susţine: ''În această situaţie, n-o putem sprijini. Noi trăim într-o comunitate tradiţională care nu permite aceste lucruri. Cum von reuşi acum să ne privim vecii în faţă, rudele, ceilalţi oameni?''.

''E imoral, ne-a distrus, nu pot s-o iert'', se aude ca un tunet vocea tatălui. Însăşi comunitatea o repudiază pe Dutee Chand, simţindu-se umilită din pricina mărturisirilor tinerei.

'' Mi-au spus să-mi găsesc un bărbat, să mă căsătoresc cu el şi să fac copii. Din cauza aceasta mi-am dezvăluit viaţa privată. Doar nu mai sunt o copilă, ştiu să hotărăsc singură, voi petrece viaţa proprie cu cine doresc. Nu ştiu dacă familia mea va reveni la gânduri mai bune, dar eu sunt împăcată cu mine însămi'', afirmă sprintera indiană.