Ticăloșie, corupție și incompetență - acestea-s insignele de pus în piepturile polițiștilor și procurorilor care au știut de strigătul disperat al unei fete de 15 ani ce a sunat la 112 din casa violatorului care o răpise. Insigne pe care ar trebui să le poarte deja, pe stradă și la serviciu, căci pentru ei legea vedem că e interpretată altfel decât în cazurile celebre cu care ne obișnuiseră procurorii DNA.
Pentru comisarul Traian Berbeceanu, pentru procurorul Maximilian Bălășescu, pentru judecătorul Stan Mustață sau pentru șefa DIICOT Alina Bica s-au găsit cătușe și metode de înscenare a unor anchete penale, duse până în pânzele albe, adică până la băgarea lor în pușcării. De unele dosare cu politicieni, nici nu mai vorbesc. La fapte pe bune, cu mult mai mult decât „suspiciuni rezonabile”, procurorii nu sunt în stare. I-am văzut că știu să fugă.
Pentru cele întâmplate la Caracal, despre mafia care a ieșit la iveală, nu este niciunul dintre anchetatorii ticăloși, corupți sau incompetenți în cătușe. Arestul prevenitiv e și pentru ei o prevedere din codul penal, dar… Alexandra s-a rugat de polițiști la telefon să vină să o salveze, a trăit cu o speranță fantastică în acești dumnezei cu epoleți că nu o vor lăsa pradă bătrânului violator și câinilor lui. Iar ei, astăzi, la o lună și jumătate de la dispariția copilei, merg la serviciu, află informații despre cercetarea lor, își bagă nasul în dosare penale, sfidează inculpații.
Șefa Guvernului, Viorica Dăncilă, șefii Parchetelor din București, miniștrii de Interne și de Justiție, șefi din CSM și din Poliție își „exprimă regretul” și își arată „compasiunea” față de familiile celor două eleve de liceu, Alexandra și Luiza, despre care știu că sunt moarte. Altceva nimic, în peste 45 de zile. Doamna premier nu i-a chemat pe prefectul de Olt, pe șeful Consiliului Județean, pe ministrul Educației sau pe colegii ei din PSD, deputați de Olt și Dolj ca să le dea ca temă rezolvarea transportului elevilor din mediul rural către liceele din orașele apropiate, ca să nu mai fie nevoiți să facă autostopul fiind expuși pericolelor.
Începea cu aceștia, găseau soluții împreună, apoi extindea la nivel de țară. Nu o fi informat-o nimeni că autobuzele școlare, alea de adună elevii din clasele primare și de gimnaziu și-i duce de colo-colo, din sate în comună, nu au ITP și RCA fiindcă nu sunt fonduri la primării? În prima zi de școală, luni, s-au revoltat elevii. Colegii Alexandrei și cei ai Luizei au protestat împotriva corupților în uniforme și a procurorilor. Ceilalți, la nivel de țară, și-au pus banderole negre pe brațe și au decretat „Doliu în Educație”.
Niciun ecou dinspre instituțiile statului, dinspre asociațiile profesionale ale magistraților, dinspre sindicatele din învățământ… Șefă de partid, Dăncilă nu i-a luat la întrebări pe liderii PSD din teritoriu, Olt, Dolj, Argeș, Teleorman despre care toată presa a scris că există informații compromițătoare. Fie că ar fi fost paravan pentru interlopii înfrățiți cu oamenii legii, fie că și ei beneficiau de distracție cu „ieduțe” prin locații discrete. DIICOT-ul șefului Felix Bănilă l-a suspendat din funcție pe procurorul de la Caracal, Cristian Ovidiu Popescu, deși la masa deciziei de a nu intra în casa lui Dincă în 25 iulie mai erau încă trei procurori, conform unui comunicat oficial.
Unul dintre ei, Liviu Vasilescu, de la DIICOT Craiova, avea în dosarul dispariției Luizei, la care lucra, și mașina lui Dincă, și numărul de telefon de pe care Alexandra sunase la 112, număr aparținând aparatului bestiei pe care fata îl găsise în Casa Groazei. Oarece teamă s-a strecurat, însă, în structurile din teritoriu ale DIICOT și Poliției. Au început să pocnească dosarele, pe ici, pe colo. La sfârșitul săptămânii, instituțiile ne-au anunțat că au destructurat o rețea de trafic de persoane la Câmpulung. Părinții sesizaseră organele de un an și jumătate.
Redau doar declarația mamei uneia dintre fetele racolate pentru prostituție, ca să înțelegeți dimensiunea și efectul buboiului spart la Caracal. „Un copil racolat, drogat, cu creierul spălat, la 15 ani. În Câmpulung asta se întâmplă. Nu suntem singurii părinţi, dar probabil celorlalţi părinţi le e ruşine să spună. Avem trei plângeri la DIICOT. Problemele au apărut în 2018, sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie.
Nu am primit niciun răspuns. Atunci am şi aflat că se droghează, a spus şi cine îi dă drogurile, a fost prinsă de nenumărate ori cu aceşti indivizi. A fost racolată de la şcoală. A ajuns dependentă, cerându-i organismul şi pentru asta face orice”, a povestit mama copilei. Tot după tragedia de la Caracal s-a pus pe tava dezbaterii publice precaritatea sistemului polițienesc în organizarea lui. Lipsuri peste lipsuri, inclusiv slaba pregătire profesională și lipsa de experiență. A făcut un pas în față ministrul interimar de la Interne, Mihai Fifor, ca să ne făcă promisiuni.
Nouă - societății, și polițiștilor. Susține că o să se consulte cu sindicatele și că va face schimbări esențiale în sistem. Poate vom avea noroc să le facă până nu pică Guvernul! Singurul care și-a dat silința să miște ceva din loc la nivelul reorganizării Serviciului 112 a fost secretarul de stat Raed Arafat. Vom vedea cum s-a concretizat la următorul eveniment major. Până atunci, vom căuta alte răspunsuri, vom analiza, vom plânge împreună cu mamele fetelor dispărute… E dureros cât de multă incompetență și ticăloșie s-au strecurat în instituții. Ne-a arătat Alexandra, cu prețul vieții.