Încă un incident aviatic ce s-ar fi putut transforma rapid într-o tragedie de proporții a fost evitat.
O aeronavă ce aparține companiei Ryanair a fost nevoită să aterizeze de urgență vineri seara pe aeroportul din Salonic, Grecia.
La bordul avionului, care transporta aproximativ 160 de persoane plus membri ai echipajului de bord, a fost trasă o alarmă de incendiu.
Zborul, cu plecare din Berlin în direcţia Atena, a fost redirecţionat imediat după ce a emis un semnal de ajutor în timp ce survola peninsula Halkidiki, în nordul ţării, a anunţat Agenţia de Protecţie Civilă.
Nu a fost raportat niciun rănit printre cei 160 de pasageri.
Echipajul a semnalat un incendiu în cabina piloţilor, însă serviciile de salvare sosite la faţa locului nu au trebuit să intervină, scrie Stirileprotv.
Din fericire, în urma zborului de vineri nimeni nu a fost rănit. Mai există și situații în care alarma poate fi falsă, așa cum s-a întâmplat și în cazul unui avion Wizzair.
Evenimentul a avut loc în ianuarie 2020 când avionul ar fi trebuit să decoleze de pe aeroportul din Debrecen, Ungaria, spre Paris. Acest lucru nu s-a mai întâmplat întrucât piloții au anulat decolarea.
Compania WizzAir a transmis un comunicat în care a precizat că alerta a fost, de fapt, falsă și că nu a existat, în realitate, pericolul de incendiu.
„Aeronava programată să efectueze zborul Wizz Air W6 7867 de la Debrecen la Paris Beauvais din 4 ianuarie 2020, a trebuit să fie evacuată în timpul operațiunii de degivrare obligatorie anterioară zborului de pe aeroportul din Debrecen. Serviciul de handling de la sol și pompierii locali au raportat un posibil început de incendiu în spatele aeronavei.
Echipajul a inițiat procedurile standard și a evacuat în siguranță aeronava prin intermediul toboganelor frontale.
Toți pasagerii au părăsit aeronava în siguranță.
Aeronava a fost inspectată de serviciul de pompieri al aeroportului și de echipele tehnice, care au confirmat că nu a existat un incendiu, dar luminile din partea din spate, din dreptul logoului, și vaporii lichidului de degivrare ar fi putut crea senzația de fum”, se arată în comunicatul oficial.