Atenție Ucraina, aici este Imperiul Austro-Ungar!

sursa foto: flickr.com

Politicienii pro-ruși, după modelul maghiarului Viktor Orbán, au luat avans în Austria și Slovacia.

Politicianul austriac pro rus, Herbert Kickl, un adept al teoriei conspirației și un anti-american convins, care susținea că un medicament contra paraziților la cai este un remediu pentru COVID-19, dorește să transforme țara Austria într-o „fortăreață” contra migrației. El este favorit pentru a deveni următorul lider al țării sale, următoarea mare durere de cap a Europei.

Partidul Libertății al lui Kickl a început să domine sondajele naționale de opinie cu câteva puncte, încă din noiembrie, pe fondul inflației și a unei creșteri a cererilor de azil. Aceste lucruri au început să alimenteaze nemulțumirea față de actualul guvern, o coaliție între Partidul Popular Austriac de centru-dreapta și Verzi.

Astfel că partidul lui Kickl are cele mai multe șanse de a prelua puterea. Acest lucru ar aduce probleme majore pentru Uniunea Europeană, care se luptă deja să facă față Ungariei, unde prim-ministrul naționalist Viktor Orbán a preluat sistematic controlul asupra tuturor pârghiilor majore ale puterii și a subminat mass-media independentă.

Austria nu este singură

Austria nu este singura țară din regiune susceptibilă la orbanism. Slovacia vecină este, de asemenea, în pragul unei renașteri populiste. Pro-rusul Smer-SD – al cărui lider, fostul prim-ministru Robert Fico, a fost forțat să demisioneze în 2018 pe fondul unui val de proteste populare declanșate de uciderea brutală a unui reporter de investigație și a logodnicei sale – conduce sondajele înaintea alegerilor anticipate stabilite pentru septembrie.

Fico a promis că va pune capăt sprijinului militar al Slovaciei pentru Ucraina vecină, dacă va fi ales. Oficialii europeni avertizează că victoriile obținute de forțele pro-ruse din Slovacia și Austria i-ar oferi președintelui rus Vladimir Putin un instrument puternic împotriva Ucrainei, subminând eforturile UE de a ajuta Ucraina. „Ar fi un dezastru”, a spus răspicat un înalt oficial al Comisiei din regiune.

Kickl, care a ocupat funcția de ministru de interne în timpul coaliției de scurtă durată a Partidului Libertății cu Partidul Popular al fostului cancelar Sebastian Kurz, care a început în 2017, este o figură cunoscută la Bruxelles. El nu este văzut prea bine. Una dintre primele măsuri ale lui Kickl în calitate de ministru de interne a fost să schimbe numele centrelor de înregistrare pentru imigranții din Austria în „Centre de plecare”. Președintele Parlamentului UE, Roberta Metsola, a declarat săptămâna trecută unui ziar austriac că are „îndoieli serioase” cu privire la adecvarea lui Kickl pentru orice funcție ministerială, potrivit Politico.