Atenție, șoferi! Trafic blocat pe un important drum din România

Traficul rutier a fost blocat total, sâmbătă dimineaţa, pe DN7 în localitatea Călineşti, după ce un autocamion a părăsit partea carosabilă şi a lovit un stâlp de înaltă tensiune.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea, accidentul s-a produs pe DN7, la Călineşti, la kilometrul 216+50 de metri.

„Conducătorul unui autocamion ce se deplasa pe sensul de mers Sibiu - Vâlcea, a părăsit partea carosabilă spre dreapta şi a lovit un stâlp de înaltă tensiune. Traficul este blocat total", au precizat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Şoferul autocamionului a rămas încarcerat în urma impactului şi a fost deblocat de pompieri.

La locul accidentului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Tot pe DN7 sâmbătă dimineaţa a mai avut loc un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unui tânăr de 20 de ani care se afla la volanul unui autoturism. Este vorba de un accident produs în localitatea Blidari, unde un autoturism a intrat pe sensul opus de mers şi a lovit frontal un autocamion.

„Un bărbat de 20 de ani din Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autoturism pe sensul de mers Vâlcea - Argeş, ar fi pătruns pe sensul opus de mers şi a lovit frontal un autocamion ce circula regulamentar, cauza probabilă fiind oboseala la volan. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a şoferului", au mai informat reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Accident cu șase răniți

Un alt accident grav a avut loc lângă București. Șase persoane au fost rănite, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în urma impactului dintre două mașini, pe DN 2, în zona comunei Movilița, din județul Ialomița, după ce un șofer a întors mașină în mod neregulamentar.

Potrivit Poliției Ialomița, accidentul s-a produs din cauza unui șofer care circula pe sensul Urziceni către București și a făcut o întoarcere fără să se asigure, în zona comunei Movilița. „Din primele verificări efectuate a reieșit că în timp ce un bărbat conducea un autoturism pe DN2, în interiorul localității Movilita, sensul de mers Urziceni către București, ar fi efectuat o manevră de întoarcere fără să se asigure, fiind impactat de un alt autoturism care circula regulamentar în aceeași direcție”, transmite Poliția Ialomița.

Cei doi șoferi și alte patru persoane care se aflau în cele două mașini au fost rănite. Victimele au fost duse la Spitalul din Urziceni pentru îngrijiri medicale. În aces caz se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor acestui accident.