În tradiţia populară se spune că fiecare casă pe pământ are șarpele ei sau şerpii ei, deoarece sunt de obicei o familie. Şarpele are o culoare deschisă deoarece trăieşte în beznă, între pereţii sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în pereţii casei. Sunt oameni care-i aud noapte prin casă sau cum ticăie ca un ceas.
Şarpele de casa sau Natrix natrix (denumirea lui), nu este agresiv faţă de om, însă dacă este ameninţat ripostează. Există foarte puţine cazuri de oameni muşcati de un şarpe de pe lângă casă. Nu este nici strangulator şi nici veninos, îşi ucide prada prin viteza mare cu care atacă. Durata de viaţă ajunge până la 25 de ani.
Mai este numit protector sau ceasul casei. Uciderea şarpelui casei se "pedepsea" cu moartea unui membru apropriat al familiei: femeie, dacă murea şerpoaica, bărbat, dacă murea şarpele. În Bucovina, se spune că "unde este şarpe e noroc în casă, merge bine şi nici rău, nici farmec nu se prinde. Ferească Dumnezeu să-l omori, că îndată moare unul din gospodari".
Locuinţa părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage asupra-i duhurile malefice. El nu trebuie în nici o împrejurare ucis, căci poartă noroc celor din familia la care locuieşte: "îi păzeşte de certuri, boli, incendii, cutremure şi nenorociri. Simbolul şarpelui, întâlnit şi astăzi în medicină – încolăcit pe o cupă – este o ipostază a zeului geto-dac Apollon-Zalmoxis ca tămăduitor".
În cartea "Mitologia românească" găsim acestă concluzie: Cine îşi omoaraă şarpele îşi omoară norocul. Dacă şarpele fuge de la casă, ea va rămâne PUSTIE, sau are sa moară cineva din acea casă. Se zice (nu) numai că un şarpe are casă, dar că are atâţia pui căte suflete sunt în casa".