Senatul a aprobat recent o propunere legislativă care îi vizează pe toți românii. Este vorba de facturile la cablu, telefon sau gaze, dar și de alte utilități. Calculul acestora se va face acum într-un mod diferit.
Senatorii au acceptat o propunere legislativă potrivit căreia facturile la cablu, telefon sau gaze nu vor mai putea fi exprimate în euro și calculate conform cursului euro-leu.
Astfel, dacă până acum cine avea un abonament de la gaz, la mobil sau cablu se atepta ca suma de plata lunară să fie în strânsă legătură cu evoluția cursului valutar, de acum acest lucru nu mai e valabil.
Proiectul de lege adoptat de Senat prevede ca valoarea facturilor pentru mai multe tipuri de servicii să nu crească odată cu devalorizarea leului în raport cu euro.
Față de formă inițială a proiectului de lege prin care facturile la cablu, telefon sau gaze nu vor mai fi exprimate în euro avem o serie de noutăți pe care trebuie să le avem în vedere.
Care sunt utilitățile pentru care nu va mai fi folosit cursul la calcularea facturilor sunt:
- alimentarea cu apă;
- canalizarea și epurarea apelor uzate;
- colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale;
- alimentarea cu energie electrică;
- iluminatul public;
- alimentarea cu energie termică în sistem centralizat;
- salubrizarea localităților;
- alimentarea cu gaze naturale;
- transportul public de călători;
- telefonia fixă sau mobilă;
- internetul;
- televiziunea publică sau digitală.
Eliminarea calculării cursului valutar pentru plata facturilor se va aplică și pentru plățile, încasările sau transferurile care decurg din contracte de furnizare de bunuri sau din contracte de prestări servicii între rezidenții din România precum asigurările, service auto, transportul de mărfuri sau de pasageri, coletărie, mesajerie, activități de întreținere corporală (club de fitness/sport) sau învățământ particular.
Noua varianta a proiectului de lege stabilește obligația de eliminare a calcului cursului valutar doar la contractele încheiate pe o perioada nedeterminată sau pe o perioada de minimum 3 ani! Contractele care sunt încheiate pe o perioada determinată mai mică de doi ani se vor calcula în continuare conform cursului valutar euro-leu, doar că valoarea de referință nu poate fi mai mare decât cursul BNR din dată emiterii facturii.
Proiectul legislativ prevede, însă, obligația ca pentru orice prelungire a unui contract aflat în vigoare vor trebui respectate prevederile conform cărora se elimină calculul cursului valutar din factură.
Acestă propunere legislativă urmează să fie dezbătută și de Camera Deputaților unde ar putea să sufere anumite modificări.