Astăzi, vremea va fi deosebit de rece pentru pentru această perioadă a anului, în special în nord, în centru şi în est, precum şi în zonele submontane.
De altfel, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis atenţionări Cod Galben de ninsori şi viscol, valabile în zonele montane din mai mult de jumătate din ţară.
În intervalul 6 mai, ora 6:00 – 7 mai, ora 20:00, în zona montană înaltă, vântul va avea intensificări cu rafale de peste 90 – 100 km/h.
Cu precădere în Carpaţii Meridionali, mai ales în noaptea de miercuri spre joi (6/7 mai) şi pe parcursul zilei de joi (7 mai), va sufla tare, cu viteze de peste 110 – 120 km/h.
La altitudini de peste 1.700 de metri, se vor semnala temporar precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi local va fi viscol, ceea ce va duce la o vizibilitate redusă semnificativ.
Conform sursei citate, o altă avertizare Cod Galben va fi valabilă pe parcursul zilei astăzi, între orele 9:00 – 20:00 în judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, precum şi în sudul judeţelor Gorj şi Vâlcea, zone în care vântul va avea intensificări cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 şi 65 km/h.
În jumătatea nordică a țării, cerul va fi mai mult noros și pe arii relativ extinse va ploua, în timp ce, în restul zonelor înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala în prima parte a intervalului, local în sud-est și doar cu totul izolat în rest.
Ploile vor avea și caracter de aversă, pe arii restrânse se vor semnala și descărcări electrice, iar cantităţile de apă pe suprafețe mici vor depăși 15 l/mp.
Temperaturile maxime se vor încadra în general între 9 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 10 grade.
Și în Capitală, vremea se va răci față de ziua anterioară, astfel că temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade, iar cea minimă va fi de 5...7 grade.
Cerul va fi temporar noros, iar în prima parte a intervalului trecător va ploua slab. Ziua vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de 45...50 km/h, iar noaptea se va diminua semnificativ în intensitate.
Mâine, temperaturile vor rămâne mai coborâte decât cele specfice perioadei cu precădere în jumătatea nordică a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în nord, centru, est și în sud-est, unde pe arii în general restrânse trecător va ploua.
La munte, precipitațiile vor fi mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile.
Vântul va continua să aibe intensificări la munte, cu viteze ce vor depăși 60...70 km/h, iar în zona înaltă- cu precădere a Carpaților Meridionali, mai ales pe parcursul zilei va sufla tare, cu viteze de peste 110...120 km/h. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului și în restul teritoriului, cu viteze cuprinse în general între 55 și 65 km/h, în special în centru și est.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 12 și 20 de grade, iar cele minime între 1 și 10 grade, mai scăzute, spre valori în jurul a -1 grad în depresiunile intramontane.
La București, joi, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare îndeosebi pe parcursul zilei, însă probabilitate de apariție a ploilor va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări ziua când la rafală se vor înregistra viteze în jurul a 45 km/h. Temperatura maximă va fi de 18...19 grade, iar cea minimă de 6...8 grade.