Este alertă maximă în România după ce în jur de 500 de bancnote false de 100 de euro au fost puse în circulaţie de membrii unui clan. Procurori ai DIICOT şi polițiști au descins miercuri dimineață la grupare, mai multe persoane fiind săltate şi duse la audieri.
Peste 200 de poliţişti au efectuat miercuri, sub coordonarea DIICOT, 34 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Prahova, în cadrul unei acţiuni de destructurare a unei grupări ai cărei membri sunt cercetaţi pentru trafic de droguri, falsificare de monedă, proxenetism, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă, scrie b1.ro
Conform unui comunicat al DIICOT, începând cu luna august 2017, cinci membri ai unui clan de notorietate au constituit un grup infracţional organizat, la care au aderat ulterior mai mulţi suspecţi, având ca scop săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate (bancnote de 100 de euro), trafic de droguri de mare risc (cocaină), trafic şi cumpărare de influenţă şi proxenetism.
Astfel, membrii grupării au cumpărat şi introdus pe teritoriul României 499 de bancnote de 100 de euro falsificate în Bulgaria, au comercializat droguri de mare risc pe teritoriul municipiului Bucureşti, au traficat şi cumpărat influenţă şi au înlesnit şi obţinut sume de bani de pe urma activităţii de prostituţie desfăşurate în Capitală.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al Unităţii Teritoriale de Analiza Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fiind efectuată cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, al Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti, precum şi al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Prahova.