Primul atentat cu bombă al secolului XXI care a avut loc în România i-a lăsat indiferenţi pe locuitorii unui cartier din Oradea. O maşină, marca Audi A8, a explodat în faţa agenţiei Tarom, în noapta de joi spre vineri, în jurul orei 3.00.
Geamurile agenţiei s-au făcut ţăndări. Cu toate acestea, despre atentat s-a aflat abia în jurul orei 7.00 pentru că, până atunci, nu sunase nimeni la serviciul de urgenţă 112. Din declaraţiile martorilor, locatarii care locuiesc în apartamentele situate deasupra agenţiei Tarom au auzit o bufnitură puternică, urmată de zgomotul de geamuri sparte. Nimeni nu a anunţat, însă, poliţia. Abia în zorii zilei, ofiţeri genişti şi criminalişti au ajuns acolo, la scurt timp după ce un trecător a crezut că a spart cineva geamuril agenţiei şi a sunat la Poliţie.Specialiştii au constatat că maşina avea montat un dispozitiv artizanal care a fost acţ ionat de la distanţ xxă, cu o telecomandă. „Explozia a avut loc în jurul orei 03.30. Se presupune că este vorba despre un dispozitiv ţi armă izanal de mici dimensiuni, pentru că au fost distruse, în urma deflagraţiei, unul dintre geamurile maşinii şi rezervorul. De asemenea, a fost afectată vitrina unei agenţii din apropiere. Dar, obiectul artizanal este doar una dintre variantele luate în alcul”, a precizat, pentru EVZ, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspectorul principal Alina Dinu. Tânăra cărieia îi aparţine maşina are 26 de ani şi este de origine indiană. Din primele informaţii, maşina i-ar fi parţinut liderului unei grupări de contrabandă cu ţigări, Romeo Păcurar, susţin surse judiciare. Acesta ar fi vândut-o, recent, tinerei indience. Procurorii Direcţiei de Combatere a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au stabilit că Romeo Păcurar a făcut peste 50 de transporturi cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 10 milioane de euro. El a fost trimis în judecată în mai multe dosare penale, pentru contrabandă, înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani. Într-unul dintre dosare, alături de Păcurar a fost învinuit şi fostul şef al Vămii Salonta Gabriel Bar. Acesta e acuzat că ar fi supervizat personal ieşirea camioanelor, având sarcina să-i avertizeze pe traficanţi în cazul unor controale. Dosarul este pe rolul Curţii de Apel Oradea.