Victor Ponta şi Klaus Iohannis au avut, în cea de-a doua confruntare electrorală televizată, la B1 TV, un schimb de replici pe temele plagiatului şi incompatibilităţii. Iohannis spus că oricine a plagiat trebuie să plece din politică, iar Ponta a subliniat că are pe această temă o decizie ICCJ, care este definitivă, ceea ce liderul ACL nu are în privinţa incompatibilităţii.
Iohannis a declarat că nu este bine ca preşedintele României să fie Victor Ponta, menţionând că este greşit şi periculos pentru România să lase toată puterea în mâna unu singur partid, care are foarte mari pobleme, care are foarte mulţi membri marcanţi care au probleme grave cu justiţia. "Este foarte periculos pentru România să regresăm şi să punem în pericol democraţia", a spus liderul PNL.
Iohannis s-a referit şi la episodul acuzaţiilor de plagiat în cazul lui Victor Ponta: "Este greşit să fie domnul Ponta preşedintele României pentru că a minţit şi speriat pensionarii că le tai pensiile, şi, în calitatea mea de profesor, cred că este o mare problemă dacă un copil plagiază. Dacă cineva care îşi scrie lucrarea de doctorat coapiază, este o problemă proporţional mai mare şi se nunmeşte «plagiat». Oriunde în lume, cinva care este prins că a plagiat, dintre politicieni, este obligat prin clasa politică să se retragă din politică. La noi, unul dintre aceştia doreşte să fie preşedintele României", a spus candidatul ACL.
Ponta a replicat, precizând că era pregătit pentru atacurile lui Klaus Iohannis, pentru că marţi seară a pierdut la Realitatea TV şi acum vine să atace la persoană. "Despre plagiat vreau să vă spun un lucru. M-am dus la ICCJ, care mi-a dat o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Dumneavoastră aţi fugit de ICCJ, că, pentru a vă judeca, apropo de ANI. Eu nu aş fi candidat în locul dumneavoastră. E o diferenţă fundamentală între noi", a spus Ponta.