La Timișoara a început sezonul căpușelor. De două săptămâni la medic au ajuns mai mult de două persoane zilnic.
În ultimele două săptămâni, un număr de 35 de oameni mușcați de căpușe s-au prezentat la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara pentru a li se aplica tratamentul necesar. Aceștia au ieșit la plimbvare în parcurile din oraș sau în zona Pădurii verzi. ”Un număr de 35 de persoane au venit în ultimele două săptămâni cu plăgi cu mușcătură de căpușă pentru profilaxia boli Lyme”, a declarat medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.
Până acum în niciunul dintre cazuri nu a fost constatată prezența bolii Lyme. Medicii fac apel ca oamenii să se prezinte de îndată al spital dacă au fost mușcați. Atunci când căpușa stă mai mult de 24 de ore în piele, există riscul declanșării bolii Lyme, dacă acea căpușă este purtătoare de Borrelia.