Atac ucigaş. Un ROI de 800.000 de albine a OMORÂT un om, alţi patru sunt RĂNIŢI grav

Cinci persoane din Arizona au fost atacate de albine africane. Una dintre ele au murit, iar celelalte patru au fost rănite.

Patru dintre victime, inclusiv persoana decedată, au fost atacate în timp ce lucrau în grădină. Pompierii care au ajuns la faţa locului au declarat că două persoane au fost transportate în stare critică la spital, două au refuzat îngrijirile medicilor, în timp ce a cincea persoană a venit singură la spital. Bărbatul care a decedat, în vârstă de 32 de ani, a fost înţepat de albine de 100 de ori şi a suferit un stop cardiac.

Exterminatorul care s-a deplasat la faţa locului a declarat că a găsit un cuib imens între tavanul şi mansarda casei în preajma căreia au fost atacaţi cei cinci. Acesta a estimat că vârsa cuibului era de cel puţin 10 ani, adăugând că insectele erau foarte agresive, scrie Huffington Post.

Proprietarul locuinţei, un bărbat în vârstă de 90 de ani, nu a fost ţinta atacului albinelor, însă a fost evacuat preventic din casă şi s-a mutat la rude.