Un nou atac sângeros a avut loc în vestul țării, noaptea trecută, autorul dând dovadă de o cruzime fără margini: a înjunghgiat doi tineri, iar totul a fost transmis, în direct, pe Facebook.
În noaptea de joi spre vineri, în localitatea arădeană Nădab, un tânăr în vârstă de 32 de ani i-a înjunghiat cu un cuțit pe fosta sa iubită, și pe fratele acesteia. Atacul a fost transmis în direct pe Facebook. Imaginile redau momentul în care un tânăr gelos intră intempestiv peste o petrecere și îşi înjunghie fosta iubită, la o petrecere. Timp de trei minute, internauții au asistat în direct la oroare, după ce un tânăr care transmitea live de acolo, intră în casă. Cei doi se despărțiseră luna trecută, arată sursele EVZ.
Acest lucru i-a ajutat pe polițiștii arădeni să îl identifice pe autor, chiar în timp ce încerca să se sinucidă, cu același cuțit. ”Un bărbat de 32 de ani a fost depistat de polițiști la scurt timp după ce a înjunghiat un bărbat și o femeie pe raza localității Nadab. În momentul interceptării lui, bărbatul și-a provocat mai multe răni cu un cuțit”, transmite Poliția Arad.
În acest caz a fost deschis un dosar penal care a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Surse medicale arată că agresorul și fosta iubită au fost internați pe Secția de Chirurgie, iar fratele fetei pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă, având o plagă înjunghiată în zona inimii, fiind în stare gravă.