ATAC DUR către omul care intermediază vânzarea clubului Dinamo: „Are tupeul obraznic să se erijeze în salvator”

Cornel Dinu se află într-un război al declarațiilor cu omul de afaceri Adrian Thiess, cel care se ocupă de intermedierea vânzării clubului Dinamo.

Adrian Thiess a afirmat despre Cornel Dinu că nu știe ce vorbește, din cauza vârstei, iar oamenii care vor să cumpere clubul Dinamo sunt afaceriști serioși. „Știu că nu e adevărat tot ceea ce spune Cornel Dinu. E și el la o vârstă înaintată, îl înțeleg. Dinu vorbește prostii în legătură cu Țiriac și Mircea Lucescu. Eu reprezint un grup puternic extern, negocierile sunt serioase, iar eu pierd o jumătate de zi ca să le explic oamenilor ceea ce scrie presa de la noi, din postura mea de consultant. Oamenii citesc și urmăresc tot și nu știu ce să mai creadă din toate aceste manțocării. Dacă tot vorbește Dinu de investitori, atunci de ce nu i-a adus de mai mult timp și s-a trezit acum? Dinu mă pune într-o situație penibilă, în loc să ne susțină. Mă deranjează această situație, iar eu am o problemă reală după tot ce a spus. Ce se vândă Dinu? El are 0,1% acțiuni”, a spus Thiess la Digi Sport.

Cornel Dinu a reacționat și i-a dat o replică tăioasă lui Thiess. „Menajerul "Piss" are tupeul obraznic să se erijeze în salvatorul lui Dinamo și să pună la îndoială capacitatea mea de a-i dori binele acestei echipe, ca om în vârstă. Om care a jucat și a fost în slujba acestui club mai mulți ani decât vârsta lui. Sunt convins că și Mircea Lucescu, alături de mine, ia ca pe un compliment aluzia sa mârșavă. Tocmai vârsta și sudoarea pe care am dat-o pentru Dinamo zeci de ani ne fac să-i simțim pe cei ca tine, "Pissule", care vor să profite cu orice preț de bunul național care este Dinamo. "Pissule", pronunțați cum vreți, și cu virgulițe sub s-ul final care m-a inspirat, vrei binele lui Dinamo condiționat de un comision, nu-i așa?”, a afirmat Dinu pentru gsp.ro.