Orice „năzbâtie” ar face, Donald Trump pare să scape, până la urmă, cu fața curată. Niciuna dintre profețiile apocaliptice ale adversarilor săi nu s-a adeverit până acum. În ciuda avertismentelor despre „analfabetismul economic” al președintelui SUA, economia americană merge bine. China, principala amenințare pentru hegemonia americană, pare dispusă să semneze un acord (ce-i drept, numai o prima fază) și să echilibreze schimburile comerciale cu Statele Unite.
Până și „aventurierismul” lui Trump în politica externă pare să dea roade. Criticile democraților și ale presei mainstream în ceea ce privește „asasinarea” „eroului Suleimani” s-au domolit brusc când mii de protestatari au ieșit pe străzi în orașele iraniene să denunțe regimul falimentar și mincinos al ayatollah-ilor.
De altfel, opoziția internă împotriva lui Trump este într-o situație extrem de proastă. Ultimele sondaje de opinie arată că actualul președinte are mari șanse de a fi reales, indiferent cine va fi candidatul democraților la alegerile programate spre sfârșitul acestui an.
Adversarii lui Trump par să fi pus surdină până și procedurii de impeachment, așa cum s-a întâmplat pe vremuri și în ce privește scandalul așa-ziselor interferențe rusești. E un semn, susțin site-urile pro-Trump, că nici democrații nu mai cred că impeachmentul ar putea avea succes.
Marea nenorocire pentru democrați, dar și pentru consorțiul politico-financiar numit Deep State (în traducere liberă Statul Paralel), este că Trump mai are și alți ași în mânecă.
În general, nu prea iau în serios nenumăratele „dezvăluiri” făcute de foștii agenți ai serviciilor secrete americane. Acești bătrânei simpatici promovează tot felul de teorii abracadabrante pentru a se bucura de atenția presei sau, poate, pentru a încasa bani pentru prestația lor. Declarațiile făcute de fostul ofițer CIA Kevin Shipp, expert în lupta împotriva terorismului, pentru USAWatchDog.com mi-au atras, însă, atenția. Și asta pentru că afirmațiile sale par să valideze informații venite din alte surse.
Ce spune Shipp? Că „liniștea” cu privire la urmărirea penală a celor care au complotat împotriva lui Trump instrumentând Russia Gate terorizează Deep State. „Dovezile sunt deja acolo și așteptă să fie trecute în rechizitoriile împotriva lui Hillary Clinton și a unora dintre ceilalți (complotiști n.r.). Nu există niciun dubiu în această privință. Investigația lui Barr (William Barr- procurorul general al Statelor Unite) este acum o anchetă penală. Ei (procurorii lui Barr n.r,) încearcă acum să pună mâna pe e-mailurile și corespondența lui Brennan (fost director CIA), prin intermediul unor citații (...) și, de aici, tăcerea. (...) Nu pot ieși și dezvălui unde se îndreaptă, mai ales când vine vorba de CIA și agențiile de informații. Nu poți să arăți cu degetul către persoana pe care o investighezi. Altfel, încep să distrugă documentele și oamenii încep să se teamă și încep să acopere lucrurile".
Shipp spune că democrații și aliații lor din Deep State încep să înțeleagă că, cel mai probabil, nu vor câștiga Casa Albă la viitoarele alegeri prezidențiale. "Șansa lor de a câștiga în 2020, mai ales acum, după succesul lui Trump, devine din ce în ce mai slabă și devin disperați”.
Fără niciun fel de dovezi, fostul ofițer CIA crede că democrații vor încerca să fraudeze scrutinul pentru a împiedica realegerea lui Trump. E greu, însă, de presupus că o fraudă electorală de proporții ar putea să se producă în cea mai mare democrație din lume. Mult mai interesante sunt declarațiile lui Kevin Shipp în ceea ce privește starea de spirit din interiorul Deep State. „Cred că ei sunt într-o stare de șoc. Vor să scape de Trump pentru că, pentru prima dată în cariera lor, pot fi urmăriți penal pentru ceea ce au făcut. Cred că le este frică de asta și de aceea John Brennan (fost director FBI) și alții ies ca niște păsări batjocoritoare pe CNN și MSNBC și îl atacă în mod constant pe președinte ".
Cum se va încheia bătălia dintre Donald Trump și Deep State e greu de prevăzut. Dacă urmărim, însă, jocul lui Trump în arena internațională, vedem că președintele american forțează ințial nota, după care devine brusc rațional și propune o soluție acceptabilă tuturor părților. Așa că există și o altă variantă, în opinia mea, ca Trump să le dea șefilor Deep State șansa de a evita închisoarea. Cu o singură condiție- să întoarcă armele.