Trimiterea astronauţilor pe Lună şi aducerea lor în condiţii de siguranţă înapoi pe Terra şi a probelor au reprezentat o reușită fantastică pentru Agenţia Spaţială americană (National Aeronautics and Space Administration – NASA). Programul spațial Apollo a atins apogeul.
Probele de rocă colectate de pe Lună de nava spațială chineză Chang'e 5 sunt considerabil diferite faţă de cele recoltate de misiunile Apollo ale NASA, iar oamenii de știință nu au idee de ce.
Misiunea Chang'e 5 din 2020 a marcat a cincea aventură a Chinei pe Lună, dar, mai important, a fost prima misiune în care au adus probe noi. Nava spațială chineză a aterizat pe Lună pe 1 decembrie, țintind o regiune neexploatată până atunci de astronauții americani sau de sondele sovietice.
Aceasta a fost prima misiune de aducere a probelor de pe Lună. China este a treia țară care a colectat mostre de pe Lună
Considerată ca o mare victorie pentru programul spațial chinez, misiunea a oferit o nouă perspectivă fascinantă asupra istoriei Lunii. Roca și praful colectate în regiunea Oceanus Procellarum (Oceanul Furtunilor) a Lunii par a fi mult mai tinere decât probele colectate anterior.
Situl a fost ales special pentru aterizarea lui Chang'e 5, deoarece din studii reieșea că locul respectiv era mai tânăr decât zonele cercetate de misiunile Apollo. În total, nava spațială Chang'e 5 a revenit pe Pământ cu aproximativ 1,73 kilograme de rocă și praf lunar.
Analiza ulterioară a materialului lunar a confirmat că vulcanismul de pe Lună a avut loc mult mai târziu decât s-a crezut anterior și că s-a dovedit a fi o dilemă științifică
Potrivit unui raport Space.com, oamenii de știință au datat pentru prima dată un fragment din eșantioanele de rocă lunară cu aproximativ 1,97 miliarde de ani în urmă. Acest lucru a fost făcut în octombrie anul trecut de către cercetătorii de la Universitatea Washington din St Louis.
La acea vreme, profesorul Brad Jolliff, directorul Centrului McDonnell pentru Științe Spațiale al universității, a numit-o „un eșantion perfect pentru a reduce un decalaj de două miliarde de ani”. Până în acel moment, toate probele de rocă colectate de misiunile Apollo între 1969 și 1972 s-au dovedit a fi mai vechi de trei miliarde de ani.
Profesorul Jolliff a spus: „Și toate craterele de impact tinere ale căror vârste au fost determinate din analiza probelor sunt mai tinere de 1 miliard de ani. „Așadar, mostrele Chang’e-5 umplu un gol critic”.
Un nou studiu publicat în revista Nature a folosit o metodă similară de datare pe un alt eșantion lunar și a descoperit că rocile lunare au o vechime de aproximativ 2,03 miliarde de ani.
Ambele studii confirmă aparent activitatea vulcanică în această zonă particulară a Lunii la aproximativ un miliard de ani după ce regiunile cercetate de NASA și Uniunea Sovietică erau deja moarte geologic. Descoperirile au aruncat o nouă lumină asupra stratului de rocă direct sub scoarța Lunii.
Cu toate acestea, oamenii de știință nu au reușit până acum să-și dea seama de ce această parte a Lunii a rămas activă atât de târziu în istoria ei
Joshua Snape, un om de știință de la Universitatea din Manchester, a declarat: „Grupul de cercetare încă se află în discuție despre cum și de ce s-a produs vulcanismul în stadiu avansat”. Potrivit unei teorii, această parte a Lunii ar fi putut fi abundentă în KREEP - elemente producătoare de căldură potasiu (K), elemente de pe Pământ rare și fosfor.
Dr Snape a spus: „Poate că trebuie să luăm în considerare dacă încălzirea mareelor, cauzată de întinderea și strângerea de către interacțiunile gravitaționale dintre Pământ, Lună și Soare, ar putea fi un factor mai mare decât era anticipat”.
Potrivit NASA, Luna s-a format atunci când un corp de dimensiunea lui Marte s-a izbit de Pământ. Resturile rezultate care au fost aruncate în spațiu s-au unit în cele din urmă într-un singur satelit la aproximativ 239.000 de mile de suprafața Pământului, relatează Express.