Oficialii ruşi au luat decizia de a ţine la sol principala navetă cargo Soyuz, alături de racheta care o lansează şi a ordonat o anchetă amplă, după a doua lansare eşuată în mai puţin de o saptămână, informează BBC.
Racheta ce transporta provizii şi echipament către ISS (Staţia Spaţială Internaţională) s-a prăbuşit miercuri, la scurt timp după lansare. Ruşii asigură aprovizionarea ISS după ce NASA a decis să retragă din uz navetele sale spaţiale. Înainte de a efectua alte zboruri, va fi finalizată ancheta în cazul acestei prăbuşiri. În acest sens, anchetatorii sunt dispuşi chiar să amâne o lansare din Kazakhstan, plănuită pentru septembrie.
Ordinul duce la amânarea lansării satelitului de comunicaţii GLONASS, ce urma să aibă loc în această dimineaţă, 26 august, cu ajutorul unei rachete Soyuz. După incidentul de miercuri, reprezentanţi ai Agenţiei Spaţiale Ruse au declarat că nava M-12M nu a fost plasată corect pe orbită de racheta purtătoare şi s-a prăbuşit pe Pământ. Naveta a trimis un semnal de avarie în momentul în care s-a separat de racheta transportatoare Soyuz-U. Misiunea de control nu a putut primi niciun fel de date telemetrice de la navetă, potrivit unei surse din industria spaţială rusă. Ieri, cei de la Agenţie au adăugat că au luat legătura cu NASA pentru a rezolva anumite detalii cu privire la aprovizionarea ISS. Următorul zbor către Staţia Spaţială, cu echipaj uman la bord, este programat pentru 22 septembrie, iar următoarea decolare fără echipaj, de genul celei eşuate recent, este programată pentru 28 octombrie. Eşecuri în lanţ, la 50 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin La sfârşitul anului trecut, trei sateliţi ruşi - extrem de importanţi în acoperirea cu semnal global a ţării - au "dat rateu" imediat după lansare. Şeful Roscosmos (Agenţia Spaţială Rusă), Anatoly Perminov, a fost înlocuit imediat după incident. Un alt incident a avut loc în luna iulie, când un satelit de telecomunicaţii a fost plasat greşit pe orbită de către racheta purtătoare. De vină a fost atunci motorul rachetei, au afirmat reprezentanţii agenţiei. CITIŢI ŞI:
- Un secret din 1967: astronautul rus care ştia că va muri în Soyuz 1
- Fotografie istorică pentru NASA, realizată de românul Cătălin Păduraru