Covrigul a fost alături de român întotdeauna când acesta era la ananghie, aşa că a venit timpul ca astăzi să celebrăm de la cel mai mic covrigel până la cel mai mare şi mai serios covrig.
Nu râdeţi! Covrigul este un aliment foarte important mai ales pentru persoanele care sunt mereu pe fugă şi nu au timp să mănânce o masă aşa cum se cuvine. Covrigeii, pe de altă parte, nu au voie să lipsească de pe masa bărbaţilor care se uită la meci. Dacă tot sunt atât de prezenţi în viaţa noastră, merită fără doar şi poate o zi dedicată numai lor. Dacă argumentele de mai sus nu sunt suficiente, este bine să cunoaşteţi faptul că aceste produse fac parte din alimentaţia omului încă din anul 610 după Hristos, cel puţin de atunci datează cea mai veche menţionare din scrierile vremii, undeva în sudul Franţei. Pe atunci, călugării erau cei care coceau nişte “benzi" subţiri de aluat sub forma unor mâini împletite pentru rugăciune, adăugau puţină sare şi... aşa s-a născut covrigul. Covrigii pot lua multe forme, fie subţiri, fie mai groşi, drepţi sau răsuciţi, mai crocanţi sau mai pufoşi, săraţi, cu mac, nesăraţi, cu muştar, cu măsline, aromaţi, de toate felurile pentru toate gusturile. Așa că în cinstea Zilei Covrigului, cei care au probleme în a se decide ce să aleagă, le recomandăm un bol mare cu covrigei mici şi săraţi. Punem pariu că nu vă puteţi opri din mâncat. Sursă: Holiday insights