Astăzi începe ultima vizită de evaluare Schengen

Ultima vizită de evaluare Schengen, care vizează domeniul SIS/SIRENE, începe astăzi şi se va încheia pe 10 decembrie.

În cadrul vizitei de evaluare, experţii Schengen vor face vizite la Centrul Naţional SIS, Biroul SIRENE, Secţia 1 de Poliţie - Bucureşti, Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" Bucureşti, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Iaşi, Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, dar şi "vizite-surpriză". România a început procesul de aderare la Schengen în iunie 2007, când a fost trimisă o declaraţie de pregătire pentru spaţiul Schengen. Următorul pas a vizat completarea unui chestionar transmis de către Secretariatul General al Consiliului, iar apoi a început organizarea unor misiuni de evaluare a frontierelor României, cu participarea unor experţi europeni. În tot acest timp, au avut loc şase misiuni de evaluare, iar procesul de evaluare a unui stat-candidat la Spaţiul Schengen se desfăşoară conform unei proceduri menite să asigure garanţia că statul-candidat îndeplineşte standardele Schengen la momentul stabilit pentru aderare. Evaluările Schengen vizează controlul la frontierele terestre, maritime şi aeriene (aeroporturi), eliberarea de vize, cooperarea poliţienească, disponibilitatea de a conecta şi de a folosi Sistemul de Informaţii Schengen şi protecţia datelor. Principala concluzie a celor şase rapoarte de evaluare este că România a ajuns într-un stadiu avansat în privinţa implementării acquis-ului Schengen şi este în mare parte pregătită să adere la spaţiul Schengen conform termenului fixat.  Singurul raport care a recomandat reevaluarea ţării noastre este cel în domeniul frontierelor aeriene, vizita de reevaluare fiind efectuată în luna noiembrie. Rapoartele misiunilor de evaluare sunt aprobate în grupul de lucru SCH-Eval al Consiliului european, iar pe baza lor va fi pregătit un proiect de decizie a Consiliului pentru aderarea României la Schengen. Mai multe state vest -europene au legat însă aderarea României la Schengen de problemele legate de justiţie.