Înființarea sistemului de pensii privat obligatoriu fost un demers bun , care îi ajută pe viitorii pensionari care cotizează la Pilonul ÎI de pensii administrate privat, să își rotunjească pensia.
Unii specialiști susțin că viitorii pensionari care cotizează la sistemul privat de pensii obligatorii ar urma să primească o pensie mai mică din partea statului, dar acest lucru va fi acoperit de sistemul privat.
Însă nu toate aspectele privitoare la pensiile private sunt prezentate transparent în mod public, susțin unii din specialiștii din domeniu. Potrivit unei analize făcute de economică.net, în anul 2019 persoanele care cotizează la pensii private au pensie de stat cu 15% mai mică decât cei care nu au optat pentru Pilonul II, cota de CAS care este transferată la Casa de Pensii fiind de 25 % și respectiv de 3, 75 % către Pilonul II de pensii administrate privat.
„Dacă se face ponderea contribuţiilor în cele două entităţi se va constata că pentru o persoană angajată cu salariul mediu 15% din contribuţiile sale vor merge către sistemul de pensii private, iar în Pilonul I nu va mai primi un punct de pensie, ci doar 85% dintr-un punct de pensie”, a declarat profesorul ASE, Bogdan Dumitrescu.
Bogdan Dumitrescu susține că diversificarea surselor de venituri pentru pensie este o idee bună, în condiţiile în care, beneficiile rezultate în urma participării la cei doi piloni pot avea evoluții în ambele direcții în următorii 30 sau 40 de ani..
Participarea la Pilonul II de pensii administrate privat, nu este gratuită
Administratorii de pensii private uită să precizeze că nu e gratuită participarea la Pilonul II de pensii administrate privat. ,,Astfel, dacă se ține seama de cota CAS transferată către Casa Naţională de Pensii, și anume de 25 % din venituri către Pilonul I şi de 3, 75% din venituri către Pilonul II, se va observa că făcând o pondere a celor două contribuţii, 85% se duc către Pilon I şi 15% către Pilon II. Mai exact, un angajat cu salariu mediu pe economie nu primeşte în 2019 un punct de pensie, ci doar 0,85", a explicat Bogdan Dumitrescu. Acesta spune că pensia care o va primi de la stat persoana care cotizează la Pilonul II de pensii privat este redusă cu 15%, cel puţin în 2019, dacă viitorul pensionar cotizează în același timp atât la sistemul de stat de pensii, prin Pilonul 1, dar și la sistemul privat.
Cum pot fi verificate punctele de pensie
Acest lucru poate fi verificat de către fiecare persoană care contribuie la cele două piloane de pensii accesând site-ul https://www.cnpp.ro/solicitare-acces-online. După înființarea contului, Casa de Pensii îi va arata fiecărei persoane câte puncte de pensie a acumulat timp de un an de zile. Practic, fiecare persoană îşi poate calcula astfel, cu cât primește mai puțin din partea statului, la pensie, din cauza banilor cotizați la pensiile administrate privat. Pensia privată poate aduce o suplimentare a veniturilor care să acopere pierderea din sistemul de stat.
Problema care se naște aici este însă legată de modul oficial de calcul utilizat de fondurile de pensii administrate privat şi acceptat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Fondurile de pensii calculează randamentele fondurilor de pensii bazându-se doar pe creşterea valorii-unitare a activului net din 2008 şi până în prezent, nearătând nici o clipă, că randamentul unui participant care a intrat în sistem în 2014 nu are cum să fie același cu cel al unui participant intrat în sistem în 2008. De asemenea, nu trebuie uitat că valoarea contribuţiilor virate de stat în Pilon II este diferită de la an la an.
De asemenea, trebuie luate în calcul și alte elemente, și anume schimbarea regimului fiscal în 2018, trecerea obligativităţîi plăţii asigurărilor sociale exclusiv în sarcina angajatului, care au condus la scăderea targetului de 6% din contribuţii care ar trebuie să meargă la Pilon II din vechiul sistem fiscal, în 5% din total contribuţii care să meargă în Pilonul II. Trebuie ținut cont și de faptul că sistemul de pensii private obligatorii nu are nici la ora actuală o lege a distribuţiei pensiilor din Pilonul II, în condiţiile în care ieşirile din sistem au început să crească de la an la an.
Citește și: Marius Budăi, ieșire neașteptată pe Facebook. „Pe români îi paște o nouă Apocalipsă”
Noi reguli pentru ieșirea la pensie! O categorie importantă va fi scutită de penalități
Dezastru pentru pensionari! Cifrele arată realitatea sistemului de pensii