Conform unei iniţiative legislative, colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită drastic.
Se poate ajunge la pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani, şi chiar până la 3 ani dacă banii sunt ceruţi de membrii consiliului de administraţie al şcolii. Iniţiativa a fost depusă de parlamentarul Cornel Comşa, la Camera Deputaţilor.
Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 şi prevede că darea sau colectarea de fonduri pentru unităţile de învăţământ, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani. Pedepsele ar putea viza inclusiv asociaţiile de păriniţi.
“Solicitarea de către membrii consiliului de administraţie a unităţilor de învăţământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donaţie sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 an la 3 ani precum şi cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice”, potrivit proiectului de lege.