Asistentul PERVERS a VIOLAT ZECI de PACIENTE, după ce le-a DAT SOMNIFERE. Acum și-a primit PEDEAPSA. Cât sunt DESPĂGUBIRILE

Punct final într-unul dintre cele mai terifiante scandaluri din sănătatea românească. Asistentul care a violet zeci de femei și-a primit pedeapsa.

Asistentul medical lucra la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. El a fost acuzat că sedat şi violat zeci de paciente, potrivit Agerpres.

Curtea de Apel l-a condamnat acum la opt ani de închisoare şi l-a obligat, alături de unitatea medicală la care lucra, să-i plătească unei victime daune morale de 15.000 de euro. 

Viorel Micu, de 60 de ani, asistent medical la Secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean, a fost arestat preventiv în septembrie 2015, după ce în iulie o adolescentă de 16 ani a depus plângere împotriva acestuia, acuzându-l că a sedat-o în timp ce se afla internată pentru o operaţie de apendicită şi a violat-o, rezultatele probelor ADN confirmând acest lucru. 

După ce a fost arestat, poliţiştii au audiat zeci de paciente care au fost internate pe secţia de Chirurgie a Spitalului de Urgenţă din Brăila începând cu anul 2010, cele mai multe confirmând comportamentul deviant al asistentului medical. 

Potrivit rechizitorului, asistentul le administra somnifere pacientelor, aspect confirmat de martore şi scos în evidenţă de fişele medicale ale acestora, de reţetele existente în farmacia spitalului şi de declaraţiile medicilor. 

În urma probelor administrate, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Viorel Micu la opt ani de închisoare cu executare şi obligaţia de a plăti adolescentei de 16 ani daune morale în valoare de 15.000 de euro, alături de Spitalul de Urgenţă din Brăila.