Asigurările obligatorii de locuinţă, făcute degeaba. Asigurătorul este aproape de incapacitate de plată

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) se află într-o situaţie dificilă în acest moment în condiţiile în care numărul poliţelor obligatorii pentru locuinţe a scăzut drastic, până la 300.000, de la 821.000 în luna august 2011, a declarat Constantin Buzoianu, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, citat de Agerpres.

"După cum se ştie, noi am avut o lege specială încă din 2008, Legea 206, şi am început să o aplicăm din 2010, creând acest Pool de asigurare. După începutul activităţii Pool-ului de asigurare au fost încheiate 821.000 de poliţe obligatorii de locuinţe. Din păcate la PAID numărul poliţelor a scăzut în timp la 500.000 şi până la 300.000 în prezent. Dacă situaţia continuă PAID poate intra în incapacitate de plată, iar legea nu-şi va mai atinge scopul", a apreciat Buzoianu. Potrivit oficialului CSA, prin schimbarea Legii 206 care prevede asigurarea obligatorie a locuinţei nu este vorba despre o majorare a valorii poliţelor de asigurare pentru o persoană care plăteşte deja asigurare facultativă. PAID a fost canibalizat chiar de membrii săi "Acest Pool de asigurare a început să fie concurat chiar de cei 12 membri ai săi. De fapt, nu putem vorbi că silim pe cineva care deja are o asigurare facultativă să facă o asigurare obligatorie. Practic, cei care deţin asigurare facultativă pentru care plătesc, de exemplu 50 de euro şi vor încheia o asigurare obligatorie de 20 de euro, vor urma să plătească numai 30 de euro pentru asigurarea facultativă. Deci, practic, tot 50 de euro pe an plătesc", a explicat şeful CSA.

De la 1 septembrie, societăţile de asigurare autorizate să subscrie riscuri de catastrofă naturală pot încheia asigurări facultative doar pentru sume asigurate care depăşesc sumele acoperite prin poliţa obligatorie pentru locuinţe, respectiv 10.000 de euro sau 20.000 de euro, la tarifele stabilite prin Legea privind asigurarea obligatorie a locuinţelor.