În 1964, francezii și britanicii au convenit să lucreze împreună la un proiect inovator: un avion supersonic de pasageri. Însă, după mai bine de trei decenii de la lansarea sa, aeronava s-a stins de la o zi la alta.
Companiile Aérospatiale și British Aircraft Corporation au convenit, în anul 1964, să pună bazele unui proiect senzațional la acea vreme. Colaborarea dintre cele două tabere a fost rezultatul unui tratat guvernamental între guvernul francez și cel britanic, iar din eforturile acestora a luat naștere aeronava supersonică comercială Concorde. Deși flota totală a acestui tip de aparat de zbor număra doar 20 de „bucăți”, costul fazei de dezvoltare nu a reprezentat decât un mare eșec economic.
La acea vreme, o altă aeronavă supersonică comericială era sovieticul Tupolev Tu-144 (primde acest gen, din lume), însă aceasta nu s-a ridicat la standerdele lui Concorde, deoarece consumul de combustibil era mai mare și autonomia mai mică față de prototipul francezo-britanic, deși Tupolev avea o viteză superioară. Tupolev a fost introdus ca aeronava de pasageri abia pe 1 noiembrie 1977, la doi ani dupa lansarea Concorde. Aeronava sovietică a fost retrasă din circulație la 1 iunie 1978.
Primul zbor comercial, în 1976
În ceea ce privește numele noii aeronave, acesta varia. Englezii îl scriau „Concord”, în vreme ce francezii au optat pentru „Concorde” (n.r. - „Înțelegere”) și a existat un argument minor pe această temă, dar britanicii au cedat în cele din urmă și s-a ales varianta franțuzească a numelui.
A fost o minune inginerească, iar în februarie 1965 au fost lansate două prototipuri. Concorde 001 a efectuat primul său zbor pe 2 martie 1969, dar viteza supersonică a fost atinsă abia pe 1 octombrie, în urma unui test. De asemenea, primul zbor comercial a fost înregistrat la 21 ianuarie 1976. SUA au interzis Concorde de pe aeroporturile sale până în anul următor.
Design-ul aeronavei Concorde este unic. „Nasul” avionului se putea cobora în timpul decolării și aterizării, tocmai pentru ca piloții să aibă o vizibilitate mai bună asupra pistei.
Pentru Concorde a existat un interes extraordinar din partea numeroaselor companii aeriene care au văzut zborul supersonic ca următoarea frontieră în industria aviației. Dar, cu toate acestea, cheltuielile generale și ajustătile tehnice pentru această aeronavă creșteau considerabil, fapt pentru care a reprezentat o descurajare pentru potențialii cumpărători. Primele curse de pasageri au început în ianuarie 1976, pe ruta Londra-Bahrain și Paris-Dakar-Rio, ulterior fiind introdusă și cursa Paris-Caracas. De exemplu, pasagerii care călătoareau pe ruta Londra-New York scoteau din buzunar și suma de 8.000 de dolari pentru a zbura cu Concorde.
Însă, locurile din interorul aeronavei nu erau destul de confortabile. Altitudinea la care zbura Concorde era de 18.300 de metri, față de 10.000 în cazul unui avion obișnuit, iar viteza de croazieră ajungea la 2.140 km/h. În timpul vitezei supersonice, din cauza forței de frecare a aerului, invelișul exterior al avionului se încalzea la peste 100 de grade Celsius, iar geamurile erau calde la atingere, deși afară aerul avea -60 de grade.
Nu mai existau nici turbulențe, datorită înălțimii la care zbura, iar altitudinea de croazieră permitea să fie observată ușor curbura Pământului.
O altă problemă de care fugeau companiile în ceea privește Concorde era consumul exagerat de combustibil, în comparație cu aeronavele Boeing 747 și 707, care erau în plină ascensiune. Concorde a vea o capacitate de până la 120 de pasageri și consuma peste 89.000 de litri de combustibil pentru zborul transatlantic, în timp ce Boeing-ul 747, cu o capacitate de peste 400 de pasageri, „mânca” aproximativ 59.000 de litri pe aceeași distanță.
Cel mai sigur avion din lume
Criza petrolieră din 1977 a afectat în mod direct afacerea „Concorde”, iar aeronava mai prezenta interes doar datorită vitezei supersonice. Totuși, această viteză a Concorde-ului avea și o parte negativă: cea a poluării masive a mediului, producând, astfel, un boom sonic. Până în 1976 au rămas doar doi cumpărători, companiile Air France și British Airways, direct interesate de salvarea acestui proiect.
Cum comenzile pentru vânzarea aeronavei era din ce în ce mai rare, costul producției al Concorde era un adevărat tun financiar, sau o mare „gaură” bugetară: 23 de milioane de lire sterline erau necesare pentru construirea unui avion Concorde.
Aeronava Concorde număra doar 16 exemplare pentru zborurile comerciale, iar celelalte patru erau strict pentru proiecte de cercetare. Atingea viteza maximă de 2.179 km/h (Mach 2,04) și era construit în mare parte din aluminiu, pentru a avea o greutate redusă. Printre altele, mai avea pilot automat de la decolare până la aterizare. Pe 7 februarie 1996 a zburat de la New York la Londra în numai 2 ore, 52 de minute și 59 de seconde, iar în august 1995 a făcut ocolul Pământului în doar 31 de ore, 27 de minute și 49 secunde, incluzând șase opriri pentru realimentare.
Concorde a fost catalogat drept cel mai sigur avion din lume, dar până la tragedia din 25 iulie 2000. Atunci, toți cei 100 de pasageri și-au pierdut viața după prăbușirea zborului Air France 4590 în Gonesse, Franța. În timpul decolării, o piesă matalică, pierdută de la un alt avion, a taiat o roată, aceasta a luat foc, iar incendiul a dus la explozia în flăcări a aeronavei.
Practic, acest tragic episod a dus și startul declinului pentru Concorde. Pasagerii începuseră să evite să mai zboare cu această aeronavă, dar mai ales și după regretatul eveniment din 11 septembrie 2001 de la World Trade Center, din New York. Așadar, în 2003, British Airways și Air France au convenit scoaterea din circulație a avioanelor Concorde.