Asalt pe domeniul miliardarului Cristian Țânțăreanu! Zeci de militari veterani au ajuns în Paradisul Verde, acolo unde, cu sprijinul inimosului afacerist, au venit să participe la Pescarul Veteran, concurs de pescuit organizat, în premieră, de celebra asociație care și-a făcut un scop din a strânge fonduri pentru construirea unui centru de recuperare pentru militarii răniți în Teatrele de Operații din Afganistan, Irak și Bosnia, AMVVD.
Asalt pe domeniul miliardarului Cristian Țânțăreanu! Zeci de militari veterani au ajuns în Paradisul Verde, acolo unde, cu sprijinul inimosului afacerist, au venit să participe la primul concurs de pescuit organizat de Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități (AMVVD), celebra asociație care și-a făcut un scop din a strânge fonduri pentru construirea primului centru de recuperare pentru militarii răniți în Teatrele de Operații din Afganistan, Irak și Bosnia.
Printre cei prezenți se numără și Ionuț Butoi, veteranul în cărucior care s-a alăturat celor 10 echipe de camarazi ai săi, pentru a participa la concursul Pescarul Veteran.
La „Pescarul Veteran” participă 20 de militari care formează cele 10 echipe. Ca într-o familie, luptătorii din Afganistan, Irak sau Bosnia, sunt susținuți de soții și apropiați.
Printre aceștia i-am întâlnit pe Raul Simion, întors de doar trei luni din cea de a patra misiune în Afganistan, președintele filialei din Bacău a AMVVD. Totodată, printer concurenți s-a numărat colonelul Ciprian Murariu, ofițer activ, cu două misiuni în Afganistan.
La ora 14.30, concursul era în plină desfășurare, iar echipa formată din Ionuț Butoi și Cătălin Pârvu prinsese cea mai mare captură. Au urmat echipele Florin Vuță și Adrian Crețu, Cătălin Filip și Gabriel Pruneanu, Marius Barbu și Ionuț Alexe, Marius Apostol și Mugurel Dinu, Dan Cosma și Adrian Iloiu, Raul Simion și Cristian Bordeiaș, Ciprian Morariu și Viorel Bujor, Vali Mardar și Adrian Hașa care rând pe rând se interesau de capturile prinse de colegi. După mai bine de 5 ore de pescuit, în care partnerele de viață ale militarilor veterani încercau să-i încurajeze și să le ofere cele mai bune condiții pentru ca consoartele să prindă un loc pe podium, s-a trecut la premiere. Locul I - Ionuț Butoi și Cătălin Pârvu; locul II - Florin Vuță și Adrian Crețu; locul III - Cătălin Filip și Gabriel Pruneanu.
Inițiativa veteranilor conduși de președintele Marius Apostol i-a impresionat și pe membrii altor două asociații de pescari care au venit să le dea o mână de ajutor și le-a oferit, chiar, momeală, sfaturi și tricouri.
Astfel, după ce concursul inedit a fost mediatizat de Evenimentul zilei, Realitatea, site-ul AMVVD și pe Facebook, reprezentanți ai asociației „Pescar pe orice vreme”, precum Ionela Laboș, Mihai Vădean, de la „Crap-team”, echipa Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, dar și inimoșii oameni de la „Paradisul Verde”, precum Florin Gheorghe, au venit alături de militarii veterani. De altfel, „Pescar pe orice vreme” le-a adresat invitația militarilor veteran din Teatrele de Operații invitația de a participa la un alt concurs de pescuit, inedit, pe 30 iulie, pe lacul Creața I, acolo unde se va desfășura un concurs dedicate familiei, mamei și copilului.
Câștigătorii au primit diplome, cupe, medalii, tricouri dar și aprecierea conducerii Ministerului Apărării Naționale și a inimoșilor susținători ai eroilor Armatei României. Printre cei care trebuiau să se alăture evenimentului se afla și gen Ciucă. Acesta a anunțat că nu mai poate ajunge la actiune și, cu regretul de a nu le putea spune personal, l-a rugat pe Marius Apostol să le transmită militarilor veterani, membrilor AMVVD, „fir întins” iar data viitoare nu v-a mai rata ocazia de a petrece câteva ore în mijlocul lor.