ASA a respins achiziția Axa Life de către Certinvest

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a respins proiectul de achiziţie a societăţii Axa Life Insurance de către SAI Certinvest pentru neîndeplinirea unor condiţii prevăzute de Ordinul 16/2012, precum „calitatea adecvată a potenţialului achizitor, persoană fizică sau juridică, şi soliditatea financiară a acestuia, în raport cu proiectul de achiziţie”, a anunțat ASF.

Consiliul ASF a respins proiectul de achiziţie a societăţii Axa Life 'pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la articolul 7, punctul 7, litera a), c) şi d), coroborate cu articolul 5 alineat, litera f) din normele privind autorizarea şi funcţionarea asigurătorilor puse în aplicare prin Ordinul 16/2012'. 

Astfel, potrivit articolul 7, punctul 7, Autoritatea de Supraveghere Financiară „evaluează calitatea adecvată a potenţialului achizitor, persoană fizică sau juridică, şi soliditatea financiară a acestuia, în raport cu proiectul de achiziţie”, pe baza unor criterii. 

Potrivit normei, printre criteriile care nu au fost îndeplinite sunt cele prevăzute la litera a) „privind reputaţia şi integritatea potenţialului achizitor, persoană fizică”, cele de la litera c), privind „soliditatea financiară a potenţialului achizitor, în special în raport cu tipul de activitate desfăşurată în prezent şi cu cea preconizată a fi desfăşurată în viitor de către asigurătorul/reasigurătorul la care se referă proiectul de achiziţie” şi cele de la litera d), referitoare la „capacitatea asigurătorului de a respecta cerinţele prudenţiale stipulate de prezentele norme şi de legislaţia privind supravegherea suplimentară a grupurilor şi a conglomeratelor financiare”. 

De asemenea, nu au fost îndeplinite condiţiile de la articolul 5 alineat, litera f) unde se menţionează, printre altele, că „persoanele juridice trebuie să dispună de o situaţie financiară care să le permită onorarea obligaţiilor lor patrimoniale şi care să asigure premisele pentru susţinerea activităţii asigurătorului din surse proprii, în cazul în care situaţia financiară a acestuia se deteriorează”.