Varianta americană a reviste Vogue a publicat un articol ce a trezit revolta în rândul cititoarelor. În materialul respectiv, o mamă povesteşte cum şi-a obligat fiica să slăbească pentru că o considera obeză deşi cântărea doar puţin peste 40 de kg.
Articolul apărut în celebra revistă Vogue a stârnit o serie de reacţii ale cititoarelor la adresa publicaţiei. În articol, o colaboratoare a revistei explică cum şi-a obligat fiica, în ciuda faptului că ea se opunea, înfometând-o pur şi simplu deoarece medicul pediatru i-a spus că fetiţa este obeză. Fiica jurnalistei Dara-Lynn Weiss cântărea la începutul calvarului la care a supus-o mama sa 42 de kilograme, la o înălţime de 1,32m. Pentru cei şapte ani ai fetiţei putem spune că era cel mult plinuţă, dar nu obeză. În orice caz greutatea sa nu îi afecta sănătatea în niciun fel. Cu toate astea, jurnalista descrie cu lux de amănunte calvarul prin care fata sa a trecut: plângea şi se simţea înfometată zilnic. După aproape un an de zile, fata a reuşit să dea jos 7 kilograme. Ea îi reproşează şi acum mamei suferinţele prin care a trecut şi susţine că nu se simte o altfel doar pentru că are o greutate mai mică. Mama fetei o ţine, însă, pe una şi bună: “Eu spun că este o cu totul altă persoană. Fata grasă tine acum de trecut. Ea încă mai plânge şi spune că deşi a slăbit suferinţa rămâne", declară Dara-Lynn Weiss, citată de NY Daily News. Dara-Lynn Weiss nu se lasă şi va scoate chiar şi o carte despre problemele de greutate ale fiicei ei. Volumul se va intitula "Grăsuţa". Sursa: NY Daily News