Artă pentru salvarea unei vieţi

Câteva sute de opere de artă ale plasticienilor profesionişti din Timişoara, Arad şi Bucureşti au fost scoase la licitaţie, în urmă cu două seri, pentru salvarea vieţii lui Emil Moldovan, preparator universitar doctor la Facultatea de Arte şi Design din Timişoara din cadrul Universităţii de Vest.

Tânărul de 30 de ani a fost diagnosticat cu sindrom mielodisplazic, anemie refractară cu exces de blaşti (lipsa globulelor roşii din sânge) şi necesită urgent transplant de măduvă. Tratamentul şi procedura costă aproximativ 200.000 de euro.

Cele 173 de opere intrate în licitaţie au avut preţul de pornire sub cota de piaţă a autorilor, în ideea de a fi accesibile. Au donat lucrări plasticieni de renume internaţional precum sculptorul academician Peter Jecza, Suzana Fântânariu, pictorii Constantin Flondor, Sorin Nicodim şi mulţi alţii, dar şi mai tineri artişti ca Livia Coloji sau Nada Stojici.

Le finele licitaţiei au fost adjudecate 65 de opere, în valoare totală de 14.000 de euro. „Am făcut acest gest în primul rând pentru că mi-am dorit din suflet să-l ajut pe tânăr. A fost firesc să onorez efortul făcut de toţi aceşti artişti ce şi-au donat operele pentru a-i salva viaţa“, ne-a declarat Magdalena Mărculescu, directoarea Austrian Airlines. Joi va avea loc a doua rundă a licitaţiei

„Această solidaritate e minunată şi impresionantă. Le mulţumesc tuturor că, în ciuda a ceea ce se crede despre artişti, s-au adunat extraordinar de mulţi pentru a mă ajuta“, spune beneficiarul licitaţiei, Emil Moldovan.