Creşterea salariului minim anunţat de guvern după negocierile cu FMI vor duce la majorarea amenzilor pentru şoferi, valoarea punctului de amendă reprezintând 10 la sută din salariul minim brut.
Odată cu creșterea salariului minim, amenzile rutiere vor crește și ele. Astfel, începând cu prima zi a noului an, cea mai mică amendă va creşte de la 160 de lei la 170 de lei, iar de de la 1 iulie, când salariul minim va ajunge la 900 de lei, cea mai mică amendă va fi de 180 de lei. De la 1 ianuarie 2014, un punct de amendă va valora 85 de lei, iar de la 1 iulie 90 de lei.
Cele mai mari amenzi prevăzute de Codul rutier se vor încadra, odată cu intrarea în noul an, între 1785 de lei şi 8500 de lei, iar de la 1 iulie între 1890 de lei şi 9000 de lei. Clase de sancţiuni prevăzute de lege:
Clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă - persoane fizice 1. conducerea unui autovehicul în mod nejustificat cu o viteză cu cel puţin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe tronsonul de drum respectiv; 2. nerespectarea obligaţiei de semnalizare a manevrei de schimbare a direcţiei de mers; 3. nerespectarea de către pietoni a normelor privind circulaţia pe drumurile publice; 4. neîndeplinirea obligaţiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicită documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurări decât în urmă unui accident de circulaţie; 5. nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice de către conducătorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate şi cortegiilor; 6. nerespectarea semnificaţiei semnalului luminos intermediar de formă uneia sau a unor săgeţi de culoare galbenă ori albă cu vârful orientat în jos spre dreapta, care anunţă schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulaţie reversibilă; 7. conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la dată eliberării documentului de constatare a avariei; 8. nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul şi a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centură sau dispozitivele de siguranţă omologate; 9. nerespectarea obligaţiei de către conducătorul de motocicletă sau moped de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, cască de protecţie omologată; 10. nerespectarea obligaţiei conducătorului de vehicul de a lasă liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, când drumul are o singură bandă; 11. nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de animale; 12. nerespectarea obligaţiei de a aplică semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai puţin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere; 13. lăsarea liberă în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comandă a vehiculului; 14. nerespectarea de către pasageri sau călători a obligaţiilor ce le revin atunci când se află în vehicule; 15. nerespectarea semnificaţiei culorii galbene a semaforului; 16. conducerea unui vehicul ale cărui plăcute cu numărul de înmatriculare sau înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheaţă sau zăpadă de natură a împiedică identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare; 17. conducerea unui vehicul pe ale cărui plăcute cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numărului de înmatriculare ori plăcuţele nu corespund standardelor în vigoare; 18. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defecţiuni tehnice, altele decât cele prevăzute la art.102 alin.(3) lit.b) ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau această este deteriorată vizibil.
Clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă - persoane fizice 1. nerespectarea semnalelor poliţiştilor de frontieră în punctele de trecere a frontierei de stat a României, ale îndrumătorilor de circulaţie ai Ministerului Apărării Naţionale, ale agenţilor de cale ferată, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulaţiei, pe sectoarele de drum pe care se execută lucrări de reabilitare a acestora, precum şi cele ale patrulelor şcolare de circulaţie şi ale nevăzătorilor; 2. nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonoră de către conducătorii de vehicule, cu excepţia celor care conduc autovehicule prevăzute la art.32 alin.(2) lit.a) şi b); 3. nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare; 4. neîndeplinirea obligaţiei de a solicită autorităţii competenţe, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui duplicat al permisului de conducere sau al certificatului de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punct de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare; 5. lipsa dotărilor specifice la autovehiculele destinate învăţării conducerii auto, prevăzute în reglementările în vigoare; 6. conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decât cele prevăzute în certificatul de înmatriculare sau înregistrare ori sunt uzate peste limita admisă; 7. conducerea unui autovehicul care, în mers sau staţionare, poluează fonic sau emană noxe peste limita legal admisă; 8. nerespectarea traseelor stabilite de poliţia rutieră pentru pregătirea practică sau susţinerea examenului pentru obţinerea permisului de conducere; 9. nerespectarea obligaţiei de a circulă pe un singur şir, indiferent de direcţia de deplasare, într-o intersecţie în care circulă şi tramvaie şi de a lasă liber traseul tramvaiului atunci când spaţiul dintre şină din dreapta şi trotuar nu permite circulaţia pe două şiruri; 10. efectuarea de către conducătorul unui vehicul a unor activităţi de natură a-i distrage atenţia de la conducere ori folosirea instalaţiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afectează deplasarea în siguranţă a lui şi a celorlalţi participanţi la trafic; 11. nerespectarea obligaţiei ce revine conducătorului de motocicletă sau moped de a avea în funcţiune, în timpul zilei, luminile de întâlnire în circulaţia pe drumurile publice; 12. neutilizarea echipamentului de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant de către persoana care execută lucrări în zona drumului public sau de către agentul de cale ferată care asigura trecerea la nivel; 13. conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicală, triunghiuri reflectorizante şi stingător pentru incendii, omologate.
Clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă - persoane fizice 1. conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a cărui valabilitate a expirat; 2. conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu a preschimbat permisul de conducere naţional românesc la schimbarea domiciliului sau reşedinţei, în termenul prevăzut de lege; 3. conducerea unui autovehicul de către o persoană cu domiciliul în România care nu a preschimbat permisul de conducere obţinut în alt stat, în termenul prevăzut de lege; 4. neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului ori remorcii în cazurile prevăzute de lege; 5. nepastrarea distanţei laterale suficiente faţă de vehiculul care circulă din sens opus; 6. nerespectarea de către conducătorul de vehicul a semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de interzicere sau restricţie ori a celor temporare, cu excepţia celor care interzic accesul sau depăşirea care se încadrează în altă clasa de sancţiuni; 7. nerespectarea obligaţiei de a permite părăsirea intersecţiei conducătorului vehiculului rămas în interiorul acesteia; 8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor şi mopedelor; 8. nerespectarea normelor privind circulaţia bicicletelor; 9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament; 10. montarea la autovehicul, remorcă sau tramvai a luminilor de altă culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonoră sau accesorii ori modificări neomologate; 11. circulaţia cu un autovehicul, remorcă sau tramvai cu defecţiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonoră ori când acestea lipsesc; 12. nerespectarea regulilor în cazul imobilizării involuntare în pasaje subterane şi tuneluri; 13. nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor şi al obiectelor în sau pe vehicule; 14. pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu uşile deschise, circulaţia cu uşile deschise ori deschiderea acestora în timpul mersului; deschiderea uşilor autovehiculului atunci când acesta este oprit sau staţionat, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţă deplasării celorlalţi participanţi la trafic; 15. oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane în alte locuri decât în staţiile semnalizate că atare; 16. nerespectarea regulilor privind circulaţia pe benzi; 17. conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu două roţi, fără a se asigura contactul cu partea carosabilă pe ambele roţi.
Clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă - persoane fizice 1. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat; 2. conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea montată una dintre plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori dacă plăcuţele cu numărul de înmatriculare ori de înregistrare nu sunt fixate în locurile special destinate; 3. conducerea unui vehicul cu tracţiune animală neînregistrat; 4. neefectuarea radierii vehiculelor din evidenţă, în cazurile şi termenele prevăzute de lege; 5. conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri fără a deţine atestatul profesional; 6. neefectuarea verificării medicale periodice; 7. neîndeplinirea de către medicul de familie a obligaţiilor prevăzute la art.22 alin.(5) în cazul implicării, cu vinovăţie, a conducătorului de vehicul aflat în evidenţă să într-un accident de circulaţie în urmă căruia au rezultat numai pagube materiale; 8. deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenţă străină; 9. lipirea de afişe, inscripţii sau înscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutieră, inclusiv pe suporturile acestora; 10. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept; 11. deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturbă funcţionarea normală a dispozitivelor de măsurare a vitezei; 12. folosirea nejustificată a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de către conducătorii autovehiculelor care au regim de circulaţie prioritară; 13. nerespectarea semnalelor regulamentare ale agenţilor de cale ferată la trecerea la nivel; 14. necomunicarea de către proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul spre a fi condus; 15. neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin conducătorului de vehicule care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri; 16. nerespectarea obligaţiilor ce revin conducătorilor de vehicule cu tracţiune animală; 17. nerespectarea dispoziţiilor art.74 privind circulaţia pe autostrăzi; 18. neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute la art.79 alin.(2) în cazul implicării conducătorului de autovehicul într-un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale; 19. efectuarea transportului de mărfuri sau persoane cu autovehicule şi remorci care circulă în baza autorizaţiei pentru proba; 20. conducerea unui autovehicul care circulă în baza autorizaţiei pentru probe în afară judeţului sau a municipiului Bucureşti în rază căruia îşi are sediul titularul autorizaţiei; 21. nerespectarea semnificaţiei luminii roşii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulaţie reversibilă; 22. săvârşirea de către conducătorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic; 23. aruncarea, lăsarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substanţe sau vehicule, după caz; 24. nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor; 25. neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul stabilit la unitatea de poliţie rutieră la care a fost invitat pentru soluţionarea oricărei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul; 26. pătrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roţi sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabilă ori din care cad sau se scurg produse, substanţe sau materiale ce pun în pericol siguranţă circulaţiei; 27. transportul copiilor în vârstă de până la 12 ani sau al animalelor pe locurile din faţă ale vehiculelor; 28. conducerea autovehiculului cu masă maximă autorizată mai mare de 3,5 tone pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă sau polei, fără a avea montate pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate; 29. neaplicarea, în partea din spate a unui autovehicul înmatriculat într-un stat care nu este semnatar al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat înmatricularea; 30. staţionarea neregulamentară pe drumurile publice în condiţii de vizibilitate redusă; 31. lovirea, deteriorarea sau ocolirea porţilor de gabarit instalate înaintea trecerii la nivel cu calea ferată; 32. lovirea şi/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de liberă trecere semnalizat corespunzător; 33. montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a cărui durata a semnalului depăşeşte mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depăşeşte pragul fonic prevăzut de lege; 34. neaplicarea, în partea din spate a vehiculului care efectuează transport public de persoane sau de mărfuri, a indicatorului cu limitele de viteză admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus; 35. aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor, pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competenţă şi care sunt marcate corespunzător; 36. aplicarea de afişe, reclame publicitare, înscrisuri sau accesorii pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale care restrâng sau estompează vizibilitatea sub limita legal admisă ori împiedică sau diminuează eficacitatea dispozitivelor de iluminare şi semnalizare luminoasă ori citirea numărului de înmatriculare; 37. încălcarea obligaţiilor referitoare la circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau mărfuri periculoase ori a vehiculelor cu masă şi/sau gabaritul depăşit. 38. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute de art. 801 sau comunicarea de date inexacte sau incomplete
Clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă - persoane juridice: 1. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferată, conform standardelor în vigoare; neinlaturarea obstacolelor care împiedică vizibilitatea conducătorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferată; 2. neîndeplinirea obligaţiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutieră, precum şi a dispozitivelor speciale de acest fel; 3. nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare, conform standardelor în vigoare, a obstacolelor sau lucrărilor aflate în zona drumului public; 4. neasigurarea stării de viabilitate a părţii carosabile potrivit standardelor în vigoare, precum şi neluarea măsurilor de înlăturare a obstacolelor aflate pe partea carosabilă; 5. amplasarea în zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalaţiile care servesc la semnalizarea rutieră ori realizarea de construcţii sau instalaţii ori crearea de alte obstacole de natură să le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea; 6. instituirea de restricţii de circulaţie pe drumurile publice fără autorizaţia administratorului drumului şi avizul poliţiei rutiere; 7. nerespectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de administratorul drumului public şi poliţia rutieră privind amplasarea şi executarea de lucrări în zona drumului public; 8. nerespectarea obligaţiilor de către executant sau, după caz, beneficiar că, după terminarea lucrărilor în partea carosabilă, acostament sau trotuar, să readucă drumul public cel puţin la starea iniţială; 9. neîndeplinirea obligaţiilor ce îi revin, potrivit normelor legale, în legătură cu vehiculele şi conducătorii acestora; 10. necomunicarea, în termen, la cererea poliţiei rutiere, a identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice; 11. lipsa dotărilor specifice obligatorii pentru admiterea şi menţinerea în circulaţie a vehiculelor; 12. neasigurarea însoţirii deplasării vehiculelor care efectuează transport de mărfuri sau produse periculoase, precum şi a celor cu mase sau gabarite depăşite; 13. nerespectarea obligaţiei de a echipa personalul de execuţie a lucrărilor în zona drumului public cu echipamente de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizant; 14. amplasarea staţiilor mijloacelor de transport public de persoane fără avizul poliţiei rutiere; 15. nerespectarea obligaţiilor de a efectua orele de educaţie rutieră în unităţile de învăţământ; 16. practicarea actelor de comerţ pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabilă, iar în afară localităţilor, în zona de siguranţă a drumului public; 17. refuzul nejustificat de a înmatricula sau de a înregistra un vehicul sau de a elibera plăcuţele cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare ori de a menţiona în certificatul de înmatriculare datele de identificare a utilizatorului; 18. neîndeplinirea, de către proprietarul sau deţinătorul mandatat al vehiculului, a obligaţiei de a solicită autorităţii competenţe înscrierea în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare a datelor de identificare a utilizatorului; 19. neîndeplinirea obligaţiilor ce revin organizatorilor întrecerilor autorizate de a lua toate măsurile necesare pentru desfăşurarea în siguranţă a acestora, precum şi pentru protecţia celorlalţi participanţi la trafic; 20. neîndeplinirea obligaţiei, de către autorităţile publice locale, de a efectua amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului, precum şi nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzătoare a acestora; 21. încredinţarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de mărfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de către un conducător de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional; 22. dispunerea efectuării transportului de mărfuri şi produse periculoase sau a vehiculelor cu masă şi/sau gabaritul depăşit fără autorizaţie specială emisă în condiţiile legii ori pe alte trasee decât cele stabilite de autoritatea competenţă; 23. neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a poliţiei rutiere de pe a c[rei rază de competenţă pleacă transportul de mărfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit şi localitatea de destinaţie; 24. neîndeplinirea obligaţiei de către autorităţile administraţiei publice locale de a amenaja drumuri laterale în condiţiile art.71 alin.(2); 25. nerespectarea obligaţiei administratorului drumului public sau autorităţii publice locale de a execută sau, după caz, de a desfiinţa amenajările rutiere, în termenul stabilit împreună cu poliţia rutieră; 26. punerea în aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fără că acestea să fie avizate, în prealabil, de către administratorul drumului public şi poliţia rutieră; 27. încălcarea dispoziţiilor legale privind efectuarea de modificări şi completări în certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori în cartea de identitate a vehiculului, precum şi verificarea tehnică periodică a acestuia fără solicitarea prezentării de către proprietar a dovezii existenţei asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule; 28. neîndeplinirea obligaţiei de întreţinere a drumului public, pe timp de iarnă, potrivit reglementărilor în vigoare. 29. nerespectarea obligaţiei de comunicare prevăzute de art. 801 sau comunicarea de date inexacte sau incomplete.” TOP 3 RECOMANDĂRILE EDITORILOR:
- Misterul tragediei care a îndoliat Olteniţa, pe cale să fie rezolvat
- Fenomen SPECTACULOS PE CER de REVELION. S-a format Crucea Cosmică. Te influenţează!
- Horoscopul lui Dom' Profesor. În prima zi a anului 2014, sunt avantajate zodiile...
TOP 3 CELE MAI POPULARE ARTICOLE:
- Nu a fost făcut public NICIODATĂ. Ce se află în spatele cuvintelor din BIBLIE
- ȘAMPANIA de Revelion, cel mai PERICULOS risc la trecerea dintre ani
- Cupluri CIUDATE. TOP 10 fotografii care demonstrează că dragostea e OARBĂ | GALERIE FOTO